La Vârfurile au fost prezenți numeroși membri ai USR Arad, dintre care îi amintim pe președintele Vlad Botoș, vicepreședintele Ion Stan, coordonatorul pentru extindere Gheorghe Filimon, coordonatorul grupului de inițiativă – Flavius Dumitraș. Filiala nou constituită și-a ales organele de conducere și control, astfel că Daniel Tamaș a devenit președinte al USR Vârfurile. De profesie tehnician dentar, în prezent este un tânăr întreprinzător, care după numeroși ani în care a lucrat în afara țării, este implicat în afacerea de turism a familiei, prin care sunt puse în valoare frumusețile naturale ale zonei.
„În primul rând vreau să spun că dorim, prin exemplu personal, să arătăm locuitorilor comunei noastre cum trebuie condusă și îngrijită o comunitate. Înainte de a critica, vom demonstrăm locuitorilor din comuna Vârfurile cum știm noi să administrăm. USR Vârfurile va oferi o alternativă prin care oamenii gospodari să fie implicați în conducerea comunei. Avem mult de lucru, trebuie să punem în valoare potențialul turistic și frumusețea zonei în care locuim. Va trebui să ne organizăm mai bine, pentru a câștiga mai mulți bani din creșterea animalelor, iar aici ne vom folosi de experiența colegilor de partid din Archiș. La nivel de comună, vom căuta soluții pentru a rezolva problema proprietății, cea care ne pune piedici serioase atunci când vrem să atragem investiții și mai ales fonduri europene”, a punctat Daniel Tamaș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!