UTA – CFR Timişoara, un amical inegal

3Comentarii
UTA – CFR Timişoara, un amical inegal
ARAD – „Alb-roşiii” au fost superiori în verificarea de sâmbătă şi s-au impus cu 3-0 (1-0) prin hattrick-ul lui Batin.

Superiori la toate capitolele. Astfel au fost jucătorii echipei UTA, sâmbătă, în verificarea cu CFR Timişoara. Dată fiind marea diferenţă de valoare dintre combatante, pentru staff-ul tehnic al formaţiei noastre întâlnirea a reprezentat un antrenament util, cu public, în care a putut să testeze fotbaliştii aflaţi la dispoziţie. Ionuţ Popa a trimis pe teren două garnituri (câte una în fiecare repriză). „Bătrâna Doamnă” s-a urnit puţin mai greu, oaspeţii ameninţând chiar buturile apărate de Bujor, în câteva rânduri, însă reuşita lui Batin, din min. 39, a adus lucrurile pe făgaşul normal, alte oportunităţi favorabile fiind risipite de Pecarov şi Nădăban.

După pauză UTA s-a dezlănţuit în faţa unui adversar care -în ciuda retragerii din eşalonul secund- continuă să se antreneze în mod regulat şi participă la o competiţie municipală. Până la înlocuirea sa, survenită în min. 65, Batin (singurul „supravieţuitor” din echipa probată în prima parte) va înscrie din nou, de două ori, izbutind aşadar hattrick-ul. Apoi, UTA se va distra puţin cu elevii antrenorului Florin Bugar, Pecarov, Botiş şi Copil (bară) ratând ocazii uriaşe, astfel încât rezultatul de pe tabelă va rămâne unul decent, rezonabil, putându-se afirma că vizitatorii au scăpat cu puţine goluri încasate. La „amicalul” de pe stadionul „Francisc Neumann” au asistat în jurul a 200 de spectatori, care au profitat de vremea foarte frumoasă şi au ţinut să fie alături de favoriţi, în tribune.   

Iată garniturile puse la treabă cu acest prilej:

UTA I: Bujor – Mihuţ, Pascariu, Pocuca, Buican – Nădăban, Chindriş, Mitu, Tobă – Pecarov, Batin.

UTA II: Bălgrădean – Toc, Manea, Mutulescu, Roman – Purece, Apostol, Copil, Botiş – Drida – Batin (Pecarov).

Adversarii noştri

Ceferiştii de pe Bega au răspuns cu Rain – Petrovici, Andrei, Tache, Ionaş, Molcuţ, C. Popa, Buga, I. Popa, Staicu, Nicolae. Au mai evoluat: Toma – Stretcu, Bărbosu, Mitran, Ciobanu, Szabo.

A.H.

Taguri: , , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor