UTA a ales varianta mai confortabilă

De Leo Sfara
2Comentarii
UTA a ales varianta mai confortabilă
Elevii lui Laurenţiu Roşu merg în Spania, deşi s-a luat în discuţie şi Antalya pentru cantonamentul de iarnă.

Până la urmă, a apărut şi motivaţia pentru care UTA a ales să meargă în cantonament în Spania, la Oliva Nova. Una mai accesibilă, mai confortabilă, pentru a se ajunge la locul faptei. Interesant e faptul că s-a luat în discuţie şi Antalya, deşi Laurenţiu Roşu spunea, anul trecut, că echipa merge sigur în Spania.

Totul, pentru obiectiv!

UTA pare hotărâtă să nu mai lase nimic la voia întâmplării şi – iată – a ales să mergă în cantonament în Spania.

„Având în vedere obiectivul din momentul de faţă, era neapărat nevoie să respectăm standardele din ultima vreme şi să facem un cantonament unde există terenuri de iarbă practicabile, plus alte facilităţi de pregătire, precum sala de forţă, ori bazin pentru recuperare. Am ales Oliva Nova deoarece este cea mai apropiată locaţie faţă de aeroportul din Valencia. Erau încă două variante, cu condiţii asemănătoare, dar am zis că deplasarea va fi mai uşoară” – ne-a declarat Decebal Grădinariu, director general la UTA.

Era în discuţie şi Antalya!

Deşi s-a anunţat, de mai multă vreme, că Spania va fi locaţia de pregătire a UTA-ei, a existat şi varianta Antalya. Grădinariu explică: „Ne-am gândit şi la posibilitatea să mergem în Turcia, dar am ales deplasarea mai confortabilă. La Valencia plecăm de la Timişoara, pe când în Antalya nu aveam avion direct, trebuia să ne deplasăm la Bucureşti, de acolo, la Istanbul şi apoi în Antalya. În plus, Laurenţiu Roşu cunoaşte locaţia unde am decis să ne pregătim în această iarnă”.

Chivorchian, neinteresant

După cum bine se ştie, preşedintele lui Juventus Bucureşti (liderul ligii a II-a), Gheorghe Chivorchian a fost condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare. Pe utişti nu-i prea interesează, însă, acest aspect.

„UTA îşi vede de treaba ei, indiferent ce se întâmplă la alte echipe. Nu ne bucurăm şi nici nu ne întristăm de această veste” – conchide Grădinariu.

Nimic nou

La capitolul transferuri, nimic nou. Decebal Grădinariu ne-a anunţat că, deocamdată, nimeni nu a plecat şi nici nu a venit.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor