UTA a câştigat Miniliga Special Olympics

3Comentarii
UTA a câştigat Miniliga Special Olympics
UTA a câştigat Miniliga Special Olympics
ARAD – 8 echipe, 80 de jucători, 48 de meciuri, 103 goluri şi 25 de voluntari. Acestea ar fi datele sintetice ale etapei a II-a a Miniligii naţionale de fotbal Special Olympics, etapă organizată la Arad de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia CopiluluiArad, în parteneriat cu AS Columna, Club “Serie A” şi DSJ Arad.

Competiţia, rezervată persoanelor cu dizabilităţi intelectuale a readus în faţa opiniei publice interesul pe care autorităţile locale îl au pentru scoaterea din izolare şi socializarea unor persoane aflate în dificultate.

Prezenţa preşedintelui CJA, Iosif Matula, a conferit greutate deschiderii festive a competiţiei. Chiar dacă s-au aflat în vacanţă, elevii artişti ai Palatului copiilor si tineretului din Arad au susţinut un apreciat spectacol, salutând în acest fel delegaţiile sportive ale cluburilor: FCM UTA Arad I, FCM UTA Arad II, Gloria Buzău, Rapid Bucureşti, Steaua Bucureşti, CFR Cluj, Politehnica Iaşi şi Unirea Urziceni.

În mare formă, jucătorii de la FCM UTA I (elevi la Gr.Şc.”Sava Brancovici”-Ineu) au terminat turneul pe locul I, intrând  în posesia medaliilor Special Olympics Romania şi a trofeului acordat de FRF, prin delegatul său, G.Filipeanu. A fost un moment al adevărului, pe care l-am dori confirmat şi în următoarele etape ale Miniligii.

Iată şi lotul folosit de prof. Radu Curetean:  Claudiu Rujescu, Ion Cana, Iosif Popa, Adelin Sârb, Adrian Bibiş, Florin Covaci, Călin Bibiş, Adrian Pamfil, Iulian Balint, Alexandru Bibiş.

De la FCM UTA II, portarul Sorin Covaci s-a dovedit a fi de departe cel mai bun, intervenţiile sale miraculoase conturând şi singura înfrângere a echipei Steaua (FCM UTA II – Steaua 5-2).

D.S.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor