UTA a dat lovitura la Mioveni

De Leo Sfara
1Comentariu
UTA a dat lovitura la Mioveni
Cu om în plus mai bine de o repriză, „Bătrâna Doamnă” a câştigat pe final. Viitorul sună bine!

Deşi lumea era sceptică în privinţa unui rezultat pozitiv, mai ales că în sezonul regulat arădenii nu au prea existat în partida de la Mioveni, de această dată „roata s-a întors”.

Startul meciului de azi a fost ratat de arădeni, deoarece în minutul 8 Miron a gafat nepermis, scăpând o minge din braţe, la o centrare plouată a lui Calvin, iar Năstăsie, pe fază, a înscris: 1-0. UTA nu a resimţit şocul, ca altădată, şi a ieşit la joc, iar în minutul 26 a egalat. Copil i-a pasat cu călcâiul lui Burlă, acesta a centrat exact pe capul lui Curtuiuş, care a marcat de la 7 metri: 1-1. După ce au înscris, elevii lui Nagy au continuat să joace bine, Strătilă, Copil sau Man având bune oportunităţi de a face 1-2. Un avantaj nesperat au primit arădenii în min. 42, când Gugu a fost eliminat de pe teren, după ce a văzut şi al doilea cartonaş galben, pentru un fault la Copil.

Partea secundă a a părut o luptă surdă pentru minge, până în ultimul sfert de oră, când UTA a forţat mai mult în atac, iar în min. 86 eforturile au fost răsplătite. Atunci, Roman a centrat din corner, iar Manea, din faţa careului mic, s-a înălţat peste toată apărarea gazdă şi a marcat, mingea atingând bara înainte să intre în poartă: 1-2.

Trei puncte imense pentru UTA, iar meciul de miercuri, de la Târgovişte, va fi „pe viaţă şi pe moarte”.

CS Mioveni – UTA 1-2 (1-1)

Stadion „Orăşenesc”, teren excelent, timp ideal pentru fotbal, spectatori 1000. Au marcat: Năstăsie – min. 8, respectiv Curtuiuş – min. 26 şi Manea – min. 86.

Mioveni: Croitoru – Calvin, B. Stoica, Vișa, Toriște (Tirică) – Biceanu (Vintilă), Gugu – Florescu, Năstăsie, Ayza – Nilă (A. Popa). UTA: Miron – Polgar, Manea, Botiș, Burlă – Strătilă (C. Rus), Chindriș, Tănase (Vlad), Copil (Roman) – Man, Curtuiuș. Au arbitrat: E. Ioniță (Constanța) – la centru, M. Badea (Rm. Vâlcea) şi I. Babadac (Alexandria) – asistenţi. Obs. FRF: I. Mureșan și G. Bodescu (ambii din București).



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor