UTA a făcut spectacol cu Rogaska

De Leo Sfara
Reactualizat la:
2Comentarii
UTA a făcut spectacol cu Rogaska
Elevii lui Laszlo Balint și-au umilit adversarul, scor 6-0, în al doilea „amical” din Slovenia.

Rogla. UTA merge „ceas” în meciurile de verificare din Slovenia. După victoria cu 2-0, în fața maghiarilor de la Budaors (joc întrerupt de ploaie, în minutul 80), acum a venit rândul altei izbânzi, mai clare, de această dată în fața unei formații de ligă secundă slovenă, pe numele ei NK Rogaska.

Un alt unsprezece

Laszlo Balint a experimentat o altă echipă, față de cea folosită în partida cu ungurii, de această dată utilizându-i de la început pe Pușcaș și C. Rus, care au acuzat probleme medicale, până nu demult. Ambii au evoluat în linia de mijloc, ultimul chiar deschizând scorul, foarte devreme. A surprins statutul de rezervă a lui Miculescu, dar a fost titularizat Oroian, semn că antrenorul caută cele mai bune soluții

Laszlo Balint a ales să înceapă cu: Iacob – Tomozei, Melinte, Șeroni, Stancu – Hrezdac, Pușcaș – Khalaila, Rus, Oroian – Buhăcianu. Au mai jucat: Bolboașă, Opric – Deta, Miculescu, Fl. Ilie, Ivan, Isac, Salka, Vulturar, Lorenzi, Ursu și Bustea.

2-0, la pauză!

UTA a început foarte bine partida de azi, de la orele prânzului, după doar patru minute deschizând scorul, prin C. Rus, care l-a executat pe portarul advers, după o deschidere în adâncime de efect a lui Tomozei: 1-0. Slovenii au răspuns cu o bară, dar tot UTA a fost „vioara întâi”, iar după câteva ratări, s-a făcut 2-0, după un un-doi cu C. Rus, Buhăcianu înscriind cu un șut sec (min. 27).

6-0, final!

În partea secundă, UTA s-a dezlănțuit efectiv, a făcut spectacol și a mai marcat de patru ori. Buhăcianu, cu un șut la colțul lung (min. 47), Khalaila, singur cu portarul după o pasă perfectă a lui Miculescu, nu putea rata (min. 65), Isac, singur cu portarul a finalizat cu sânge rece, după ce tot el a recuperat mingea (min. 67) și Lorenzi (după ce a driblat trei adversari l-a învins și pe portar) au stabilit scorul final, la 6-0. Putea fi și 7-0, dar Ursu a tras în bară (min. 83)!

Meciul vedetă

UTA va disputa miercuri, cel mai probabil de la ora 18 (ora României), meciul amical cel mai important din acest stagiu de pregătire, contra saudiților de la Al Fateh.

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor