UTA a fost mult prea „crudă”

De Leo Sfara
3Comentarii
UTA a fost mult prea „crudă”
FC Argeș s-a impus la Arad, în fața unei echipe cu foarte mulți tineri. Lipsa experienței și-a spus cuvântul.


Arad. Era clar, de la bun început, că absențele din lotul lui Ionuț Popa vor face partida de azi, cu FC Argeș să fie una extrem de dificilă. Nume precum Manea, Benga sau C. Rus au luat loc în tribună, în locul lor fiind aruncați în luptă jucători ca R. Iuga, Miculescu ori Stahl.
UTA a fost prea crudă la acest joc, iar asta s-a văzut cel mai bine după egalare, deoarece la 90 de secunde distanță oaspeții au marcat golul victoriei, utiștii fiind cu gândul – probabil – încă la reușit lui D. Popa.
Chiar și așa, în min. 3 UTA putea deschide scorul, dar Stahl a ratat incredibil, doar cu portarul Popescu în față, trimițând în acesta, de la vreo 12 metri. La prima acțiune a vizitatorilor, Enceanu i-a pasat lui Buhăescu, acesta a rămas singur cu Bodea și a marcat: 0-1. Arădenii au cerut ofsaid, dar Copaci l-a scos din poziția neregulamentară pe atacantul advers. Până la pauză jocul a fost destul de modest, doar Buhăescu mai având o ocazie mare, dar Bodea a fost la post.
După odihnă, UTA a început mai bine, jucătorii au fost mai combativi, așa apărând și egalarea. După o ocazie imensă a lui D. Popa, Gugu respingând de pe linia porții o minge pe care scria gol, Hreniuc l-a ținut în careu pe atacantul „alb-roșu”, iar arbitrul Moroiță a dictat penalty. Același D. Popa a executat, slab, portarul Popescu a respins în față, de unde atacantul UTA-ei a marcat: 1-1.
Nu au trecut decât 90 de secunde și argeșenii au făcur 2-1. Tofan a aruncat o minge în careul arădean, C. Stan a preluat la colțul lung și a marcat, apărarea arădeană fiind ca și inexistentă. Pe final, Stahl a nimerit bara, însă doar atât, iar UTA pierde al treilea meci consecutiv.

UTA – FC Argeș 1-2 (0-1)
Stadion „Motorul”, teren sintetic, timp friguros, spectatori 600. Au marcat: D. Popa – min. 69, respectiv Buhăescu – min. 23, C. Stan – min. 72.
UTA: Bodea – Costin, R. Iuga, El Hasni, Copaci – Enescu (Petra), Coulibaly – Janos (A. Iuga), Miculescu, Stahl – D. Popa. FC Argeș: Popescu – Gugu, Turda, Hreniuc – Tofan, R. Costin, Gheorghe, Șerbănică – Barbu (Mihăescu), Buhăescu, Enceanu (C. Stan). Au arbitrat: A. Moroiță (Ploiești) la centru, Ad. Vornicu (Iași), Fl. Pucheanu (Dâmbovița) – asistenți. Obs. FRF: R. Malac (Timișoara) și Z. Szekely (Baia Mare).

Taguri: , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor