UTA a fost păsuită de FRF

2Comentarii
UTA a fost păsuită de FRF
ARAD – Am avut dreptate: „Bătrâna Doamnă” a primit sprijin de ultim moment din partea Federaţiei.

UTA a insistat pe lângă
Federaţia Română de fotbal
şi - marti seara, târziu – a
reuşit să obţină acordul de
amânare de judecare a cazului
Radovanovic. Conducerea
„Bătrânei Doamne” a fost
„învăţată” ce să
facă şi – până la urmă – a
reuşit să obţină derogarea, de o
săptămână.


Nu aveau banii


Cei de la UTA erau foarte
încrezători de faptul că FRF
va oferi un răgaz, dar nu se ştia de
cât timp. Prima dată, cei de la
Federaţie nici nu doreau să audă de vreo
derogare, dar până la urmă au cedat. Se
pare că omul care a pus serios umărul la
„victoria de moment” a UTA-ei este
chiar şeful centrului de copii şi juniori,
Lucian Tetileanu.


La club situaţia era disperată, mai ales
că la ora 21.00, când a început meciul
de verificare cu Fortuna Covaci, conducătorii
ridicau din umeri, căci bani nu aveau şi
aşteptau cu înfrigurarea telefonul salvator
de la Bucureşti.


Mai mulţi indisponibili


Acum, ştiindu-se că UTA joacă
meciul cu Dacia Mioveni, sâmbătă, la
ora 11.00, era interesant de văzut ce probleme de
lot are trioul PopaNagy
Ţapoş. Şi am aflat, iar lista
indisponibililor – din diferite motive – este destul de
lungă: Edson, Jăpălău, Mârne,
Văsâie, Drida, Paşcovici, iar Mutulescu
este incert.


Remiză cu Fortuna Covaci

UTA a jucat un meci de verificare, marţi
seară, cu Fortuna Covaci. A fost egal, 1-1, scor
stabilit încă din prima repriză, golul
arădenilor fiind semnat de Ţucudean. Pentru
„Bătrâna Doamnă” au jucat:
Bujor – Pascariu, Polgar, Pocuca, Gornic – Copil, Lee,
Nădăban, Fritea – Leucuţa,
Ţucudean. Au mai evoluat: Georgiu, Ghindaru, D.
Mitu, Militaru, Negru, Chindriş, Draia.

L.S.

Taguri: , , , , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor