UTA a inaugurat stadionul din Beliu

De Daniel Scridon
2Comentarii
UTA a inaugurat stadionul din Beliu
Visul belenilor s-a împlinit, noua arenă este printre cele mai frumoase din judeţ.

UTA a demonstrat că rămâne echipa fanion a Aradului, că îşi respectă blazonul şi onorează cu drag invitaţiile venite din orice colţ al judeţului. Marţi după-amiază, la Beliu, s-a petrecut un astfel de episod emoţionant. Sute de oameni din zonă au ţinut să fie martori la un eveniment deosebit pentru comunitatea din Beliu: inaugurarea noului stadion. Atmosfera a fost una de sărbătoare, scandările preferate fiind: „UTA, UTA!” şi „Haide Beliu”. Antrenorul Ionuţ Popa a folosit două formule de echipă, în care s-au regăsit şi trei jucători în probe – care nu au prea convins – , în timp ce gazdele au încheiat jocul cu 7 juniori în teren, cu vârste între 15 şi 18 ani, copii ce nu vor uita niciodată ziua de 16 octombruie 2018, când au avut onoarea să întâlnească UTA.

O bijuterie

Despre stadionul din Beliu şi momentul inaugurării a vorbit primarul Emanuel Horhat-Coraş: „Ne bucurăm că am reușit să avem un eveniment deosebit la noi în comună, participarea echipei UTA la inaugurarea acestei arene. Investiția e în valoare de 1,5 milioane de lei și a constat în realizarea unei tribune acoperite cu 255 de locuri și două tribune laterale cu 300 de locuri în total. Vestiarele sunt spațioase și sunt dotate cu tot ce trebuie, apa se încălzește de la panouri solare, iar gazonul are sistem de irigare. Cheltuielile au fost suportate în proporție covârșitoare din bugetul local, prin aprobarea Consiliului Local Beliu. Char dacă a fost foarte greu, nu ne-am lăsat și am adus la bun sfârșit acest proiect și iată că rezultatele se văd, echipa de seniori și copiii beneficiază de condiții foarte bune de pregătire și competiții oficiale”.

CS Beliu – UTA 0-5

Au marcat: Costin min. 21, Mateucă min. 49, Janos min. 50 şi min. 65, D. Popa min. 63.

Formații – Beliu: Galea – Mititelu, Coraș, Stan, Țârban – Boldizsar, Cristea, Semenic, Mașniță – Popa, Ruja. Au mai jucat: Bun, Ilca, Lăcătuș, Iacob, Dumbravă, Veciunca, Pindeac, Hideg şi Cut. UTA: Orlic – Costin, Benga, Iuga, Copaci – Petra, Oprea, Enescu, Vădrariu – Rus, Pop (repriza I); Bodea – Dan, Manea, Rakoti, Suslak – Janos, A. Iuga, Mateucă, Cubleșan – Yobouet, D. Popa (repriza II).

Arbitri: Sebastian Mako, Eusebiu Crista, Alexandru Patrăuţă.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor