UTA a obținut punctul care deblochează salariile

De Leo Sfara
4Comentarii
UTA a obținut punctul care deblochează salariile
Elevii lui Cristi Todea au terminat la egalitate, 0-0, partida cu Metaloglobus. Ambele echipe au avut ocazii de a câștiga jocul.

UTA a început mai bine meciul, a avut o posesie mai bună, a dominat, însă doar până în min. 28, când cel mai bun jucător al gazdelor, Ghenovici, a zguduit transversala. Același jucător a ratat incredibil, în min. 39, când a șutat în Barna, din fața careului mic. Două minute mai târziu, la o degajare aiurea a aceluiaș Barna, Scutaru și Manea nu s-au înțeles, Ghenovici a preluat, însă s-a pripit și a șutat în brațele lui Barna.

Prima mare ocazie a reprizei secunde a venit abia în min. 58, tot în contul gazdelor, șutul lui Stângă, de la vreo 25 de metri, fiind respins uluitor de Barna. După un alt șut periculos al lui Ghenovici, mingea trecând puțin pe lângă, elevii lui Cristi Todea au început să iasă mai mult la joc, namaipermițând gazdelor să atace în valuri.Ba, mai mult, în min. 67, a apărut și prima ocazie a arădenilor, dar Prună a șutat destul de slab și Geantă a a respins. În min. 75, UTA putea da lovitura. Atunci, Hlistei a a primi o minge de la Florea, a șutat în cros, pe lângă Geantă, dar Robu a respins de pe linia porții. În min. 86, Curtuiuș putea da și el lovitura, dar a tras în Geantă, din careul mic, portarul fiind lovit în stomac cu mingea.

Pe final, în min. 89, Negotei, a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat, însă era prea târziu, căci nu s-a întâmplat nimic până la ultimul fluier al lu Sergiu Popa.

UTA a venit acasă cu punctul urmărit, ajunge la 25 și conducerea ar trebui să deblocheze salariile. Ce va fi, vom vedea!

Metaloglobus – UTA 0-0

Stadion Metaloglobus, teren sintetic, timp însorit, spectatori 400.

Metaloglobus: Geantă – Robu, Iordache (Bilciulescu, Răileanu), Caramalău, Sava – A. Popa (G. Coman), Ghenovici, Negotei – Stângă, Asanache, Vlad. UTA: Barna – Adili, Manea, Scutaru, Burlă – Păcurar (Stahl), Tănase, Jorza (Prună, Toma), Hlistei – Florea, Curtuiuș. Au arbitrat: S. Popa (Aiud) – la centru, E. Ionus și F. Iacob (ambii din Constanța) – asistenți. Obs. FRF: C. Gheorghe (Suceava) și D. Dincă (Călărași).



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor