UTA a reuşit ce şi-a propus

De Leo Sfara
1Comentariu
UTA a reuşit ce şi-a propus
Jucătorii la care s-a dorit să se renunţe au înţeles că trebuie să plece şi nu au făcut greutăţi clubului. Ultimii care vor pleca sunt străinii. Doar Ciucă şi Buleică…

Până la urmă, conducerea clubului a reuşit să facă ce şi-a propus în aceste zile. Şase jucători, toţi cu salarii mari, au plecat, ajungând la o înţelegere cu UTA. E vorba de Adili, Asani, Cârstocea, Florea, Scutaru şi Păcurar.

Greu cu Ciucă şi Buleică
În mod normal, UTA nu mai are la cine să renunţe, din cei cu salarii mari, deoarece toţi au plecat. Mai puţin Ciucă şi Buleică, aceştia nefiind de acord cu condiţiile propuse de club.
Însă, laţul se strânge tot mai tare în jurul lor. Cei doi nu vor mai beneficia de cazare şi masă din partea clubului, aşa că e greu de presupus că îşi vor plăti din propriul buzunar aceste facilităţi. Asta, deoarece dacă vor să mai rămână, trebuie să se prezinte la programul echipei de juniori mari, acolo unde Adi Ungur se ocupă de ei.

Străinii, pe făraş
Dacă până acum conducerea clubului s-a ocupat de jucătorii cu greutate din lot, de azi vine rândul şi ultimilor doi străini să vină la negocieri. Svedkauskas (foto) şi Boakai sunt  lista neagră, deoarece UTA nu mai vrea străini în lot şi e de aşteptat ca discuţiile cu aceştia să se intensifice zilele acestea. Cel mai probabil, săptămâna aceasta se va rezilia şi contractele celor doi.

Din Ungaria, direct la Moneasa
După reacomodarea la efort, săptămâna viitoare se pleacă în cantonament. Miercuri, 17 ianuarie, e joc de verificare cu Szeged, la Gyula, la finalul căruia se pleacă la Moneasa. Acolo se face cantonament până în 27 ianuarie, urmând să se iasă cu un alt joc amical, la Cermei, cu echipa local.

Taguri: , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor