UTA câştigă derby-ul şi rămâne lider la U16

De Daniel Scridon
UTA câştigă derby-ul şi rămâne lider la U16
ARAD. Pe terenul din Sînicolau Mic, UTA Under 16 și-a continuat parcursul fără greșeală din Liga Elitelor și în fața rivalilor de la Viitorul, scor 1-0 (gol Lingurar min. 5).

A fost un meci echilibrat, un derby al Aradului, în care nu au contat locurile din clasament. Am controlat întâlnirea, cap-coadă, adversarul nu a avut ocazii importante. Am înscris repede, însă apoi am jucat cu un om mai puțin, ne-am complicat singuri. A doua repriză au luat și ei roșu, iar în egalitate numerică ne-am mai creat două-trei ocazii clare, din păcate nu le-am fructificat”, a spus antrenorul roş-albilor, prof. Dinu Donca.

Trupa utistă a strâns 24 de puncte și e lider în clasament, având două „lungimi” în fața celor de la ASU Poli Timișoara, dar şi un meci mai puțin disputat decât cei de pe Bega.

Ne-am ridicat la nivelul echipei ce are maxim de puncte în acest campionat. Am stat bine în teren, am încercat contre tăioase, dar nu am avut luciditatea de a le finaliza. Îmi pare rău nici nu am știut să profităm de avantajul numeric avut timp de 15-20 de minute. Îi felicit pe cei de la UTA și le doresc baftă pe mai departe”, a punctat Dinu Maghici, antrenorul celor de la Viitorul, echipă ce rămâne pe locul 7 (din 10 echipe), cu 5 puncte.

Formații – UTA: Blaga – Varga, Opriș, Pele, Codrea, Șerengău, Sarkozi, Mihai, Babiciu, Lingurar, Mare. Au mai jucat: Ungurianu și Ciubăncan. Viitorul: Deak – Nițoi, Botcă, Clipotă, Baraghin, Pop, Botoroagă, Blicking, Roman, Rotar, Măgureanu. Au mai jucat: Hrincescu, Catanzariti, Crișan şi Rosza.

În weekend, UTA joacă din nou acasă, cu LPS Satu Mare, iar Viitorul se deplasează la LPS Banatul Timișoara.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !