București. UTA nu a reușit să „cipească” nimic din meciul de azi contra Rapidului. Giuleștenii au apăsat pe accelerație cât a fost nevoie, și-au asigurat o diferență confortabilă, iar apoi au jucat relaxați. Elevii lui Laszlo Balint au părut la capătul puterilor, sunt cazuți fizic și psihic, un lucru destul de îngrijorător în perspectiva următoarelor două partide, ambele pe teren propriu, cu Farul și Chiajna, care ar trebui câștigate.
După ce Miculescu a avut o primă ocazie, dar a șutat alături de poartă, Rapid a preluat inițiativa, iar în min. 2 și 4, Labeau a ratat două ocazii imense. An. Rus s-a accidentat și a trebuit să fie schimbat, iar când credeam că UTA echilibrează disputa, s-a făcut 1-0. Jorza a reușit prima lui pasă decisivă cu călcâiul din carieră, exact printre fundașii centrali arădeni, iar Djuric a îndeplinit o simplă formalitate, de la vreo 14 metri (min. 22). Șase minute mai târziu, Sefer a pătruns pe dreapta, a centrat în careu, iar Hlistei, nemarcat, a trimis cu capul mingea în plasă: 2-0.
Până la pauză, UTA nu a avut reacție, doar Buhăcianu a reușit să scape o dată pe un culoar, dar și-a făcut mingea prea lung, chiar în fața careului de 16 metri și portarul Tătaru a respins.
După pauză, UTA a fost tot incapabilă să reacționeze, jucătorii fiind epuizați. Rapidiștii au jucat doar cât să nu primească gol, au stat bine în teren, profitând de faptul că adversarul nu e periculos. S-a terminat 2-0, un scor care reflectă realitatea din teren, însă utiștii trebuie să se scuture de acest eșec și să-și revină repede.
Rapid București – UTA 2-0 (2-0)
Stadion „Regie”, teren cu denivelări, timp excelent pentru fotbal, spectatori 4000. Au marcat: Djuric – min. 22 și Hlistei – min. 28
Tătaru – I. Voicu (cpt.), Al. Iacob, Mallo, Goge – Djuric (Drăghiceanu), R. Lazăr, Jorza – Sefer (Pănoiu), Labeau, Hlistei (Roskopf). UTA: Iacob – An. Rus (Ursu), Fl. Ilie, Melinte, Tomozei – R. Moise (Lorenzi), Hrezdac – Miculescu, Al. Ioniţă (C. Rus),Bustea – Buhăcianu. Au arbitrat: N. Flueran – la centru, Ad. Popescu (ambii din Craiova) și I. Bobe (Videle) – asistenți.
Trimite articolul
XVai si amar !!!
Catastrofa,am spus de multe ori, jucăm lamentabil,norocul nu ține tot timpul cu noi,ne prinde o echipă bunicică,ne altoiește de ne sar fulgii,da am scăpat ușor datorită și naivități rapidiste, să nu vezi un șut pe spațiul porții……calamitate,oboseala….., povești,ce să spună cei din zona industrială care trag din greu zi de zi câte 8. 10 ore,nu 10 ore pe săptămână cu tot cu antrenamente,nu trebuia să amânați meciurile,o strategie greșită, mi-a fost rușine de ce am văzut,dar campionatul e lung
Pacat de aceasta oportunitate.
Capul sus baieti!!! Mai sunt si zile fara soare dar trebue avut grija mare.
Este totusi doar a doua infrangere din acest campionat.
Ce bun era si un punc astazi, tineam Rapidul la distanta si mai puneam si un punct in plus.
Forzza UTA!!!
Nu i nimic uta BD Arad, mai ai șanse de a promova!
Incepe picajul, daca terminam intre primele patru va fi mare lucru.
Capul sus. S-a pierdut o bătălie nu și războiul. Respect pentru toată echipa.
care ii problema am pierdut un meci al doilea in acest sezon anul trecut ne bucuram daca reuseam sa marcam si sa scoatem macar un egal in deplasare sa nu uitam ca avem o gramada de jucatori noi veniti si vreo 3 sau 4 accidentati la iarna cu revenirea lor plus alte 2 sau 3 achiziti bune defilam pana la sfarsit…..forza uta
In ultimele meciuri UTA a jucat tot mai slab,iar unele rezultate au fost norocoase.In ultimii ani a fost un rulaj mare de jucători,la unii s-a renunțat prea ușor (vezi si Jorza si Hlistei),anul acesta la Costin,Copaci Stahl,iar unii dintre cei aduși nu au valoare de UTA.Cred ca merita in continuare promovați tineri.
Nimic pt care baietii sa dispere , o batalie nu e un razboi , putina mai multa atentie si agresivitate si totul va fii ok . pun pariu ca celor de la Rapid le a fost teama de acest meci , nu ei l au castigat , ci baietii nostri l au pierdut , dar nu e o catastrofa , acest meci sa le fie ca o invatatura nu ca ceva care sa i demoralizeze , din contra , sa i mobilizeze . Forta Uta !!!
Asta este generatia, se plang tot timpul …
Daca va uitati la ultimele rezultate doar egaluri, o infrangere acuma la Rapid si o victorie acasa cu o echipa modesta…Se observa o scadere considerabila in jocul echipei si asta se poate vedea dupa ultimele rezultate, in scadere drastica de forma
Cu parere de rau dar UTA nu va promova nici in acest an, nu poate tine pasul pana la final cu echipe gen Petrolul, care totusi are jucatori mult mai valorosi si mai experimentati, sau Rapid sau U Cluj care totusi stiu ca nu merg bine si sunt jos dar vor urca.
FORTA PETROLUL PLOIESTI!