UTA – CS Ineu 1-0, final

De Leo Sfara
Reactualizat la:
UTA – CS Ineu 1-0, final
ARAD. Azi, de la ora 18, UTA mai poate face un pas spre realizarea obiectivului, promovarea în liga secundă. Pe arena “Motorul” sosește CS Ineu, echipăcare nu mai are nicio grijă în privința locului din clasament.

Antrenorul Cristi Sculici nu admite să se spună că echipa sa va face doar un act de prezență în fața utiștilor, spunând: “Și eu îmi doresc să promoveze UTA, dar asta nu înseamnă că nu-mi apăr interesul echipei mele”.
Paritida va fi arbitrată de Marius Omuț (Oradea) – la centru, Iulius Timar (Marghita) și Gheorghe Bologan (Ștei) – asistenți. Observatori FRF: Vasile Rad (Arad) și Zaharia Ciev (Timișoara).

Așa cum v-am obișnuit deja, meciul UTA – CS Ineu îl veți putea urmări în format live text, pe site-ul nostru, aradon.ro

UPDATE: Formații Oficiale: UTA: Bodea – Voicu, Botiș, Filaret, Burlă, Strătilă, Chindriș. Tudor, Copil, Gueye, Szekely. Rezerve: Mitrea – E. Wild, Vlad, Piț, Hlistei, C. Rus, Silaghi. CS Ineu: Bujor – Ciobanu, Ew. Wild, Tudoroiu, Hulbăr, Bilia, Stănaia, Georgiu, Kocsis, Filimon, Mașniță. Rezerve: Gorun – Crișan, Tomuț, Bun, Hrezdac, Popovici, Șulumberchean.

Min 1: S-a dat startul meciului din Aradul Nou, gazdele evoluând în alb complet, pe când oaspeții în albastru. În tribune sunt aproximativ 400 de spectatori.

Min 5: Gol!! Gazdele au reușit să deschidă scorul după o fază prelungită de atac, Chindriș șutând la rădăcina barei de la 25metri: 1-0

Min 15: Ineuanii au avut o primă ocazie de a marca însă șutul lui Filimon, de la vreo 30metri, a fost barat de portarul Bodea.

În câmp, UTA domină însă nu au mai reușit să pună în pericol poarta lui Bujor.

Min 18: Oaspeții și-au arătat din nou colții, același Filimon scăpând singur spre poarta lui Bodea, însă parcă s-a speriat de ocazia ivită și a tras aiurea pe lângă poartă.

Min 22: Gueye, după ce a ratat o ocazie din mijlocul careului, a fost aproape să scoată o lovitură de pedeapsă, însă arbitrul Omuț, după ce s-a gândit câteva fracțiuni de secundă a lăsat jocul să continue, la un contact în careul ineuan.

Min 25: Stănaia a aruncat o minge în careul Utiștilor, Bodea a fost păcălit ușor de traiectoria ei și – spre norocul său – a trecut peste poartă.

Min 29: Prima schimbare a meciului s-a petrecut în tabăra vizitatorilor, căpitanul Ew. Wild (intrat accidentat în teren) a fost înlocuit de către Popovici.

Min 39: Mașniță a fost angajat în adâncime însă portarul Bodea a reușit să-i ciupească mingea și faza a rămas fără rezultat.

Min 45: Este pauză în Aradul Nou, UTA conducând cu 1-0

Min 46: S-a dat startul reprizei a 2-a a meciului UTA – CS Ineu, fără nici o schimbare în cele două echipe.

Min 49: UTA a început mai bine repriza secundă, Szekely și Tudor punându-l la încercare pe portarul Bujor, însă de fiecare dată acesta a fost la post.

Min 55: Nagy face prima schimbare, introducându-l în teren pe Piț în locul lui Copil.

Min 60: Gueye a reușit să rateze de la 3 metri, trimițând mingea peste poartă. La ineuani a intrat Crișan în locul lui Georgiu.

Min 62: Ocazie imensă de egalare pentru vizitatori, Mașniță fiind blocat în ultima clipă de portarul Bodea după ce a scăpat singur cu acesta.

Min 74: După ce Kocsis l-a pus la încercare pe portarul Bodea cu un șut din afara careului, Hulbăr a fost aproape de egalare, însă mingea șutată de acesta de la 25 de metri a lovit bara transversală.

Min 75: UTA a mai făcut o schimbare, în locul lui Gueye intrând Vlad.

Min 76: După o perioadă de letargie a Utiștilor a apărut o ocazie imensă de gol la poarta lui Bujor, însă acesta a respins miraculos în corner o minge șutată de Piț de la 20 de metri.

Min 80: Fiecare echipă a mai făcut câte o schimbare: la Ineu a intrat Șulumberchean în locul lui Mașniță, iar la UTA a părăsit terenul Tudor și a intrat C. Rus.

Min 85: După ce a ratat o imensă ocazie de a face 2-0, Strătilă a fost schimbat, în locul său intrând Silaghi.

Min 88: Crișan a semănat panică în careul Utiștilor însă mingea șutată de acesta a trecut puțin peste poartă.

Min 89: Bilia a șutat de la 40 de metri și nu mult lipsea ca mingea să ajungă în vinclul porții lui Bodea, însă norocul a fost că balonul a trecut puțin pe lângă. La cealaltă poartă C. Rus putea pune capăt emoțiilor însă Bujor s-a opus.

Min 90+4: Arbitrul Omuț a pus capăt partidei după ce Bujor a parat o minge șutată de Szekely de la 10 metri.

Așadar UTA a câștigat meciul cu 1-0 însă evoluția elevilor antrenați de Roland Nagy nu a fost una prea reușită.

La finalul partidei utistul Voicu a sărit gardul și a vrut să îi dea o lecție unui spectator (de care ar fi fost înjurat) de la oficială, însă a fost oprit la timp de managerul general Alexandru Meszar și unii spectatori aflați în preajmă. Câțiva jucători au sărit în ajutorul lui Voicu și nu mult lipsea să asistăm la o busculadă. Spiritele s-au calmat destul de rapid și lucrurile au reintrat în normal.

La câteva minute după meci ofițerul de presă de la UTA, Claudiu Drăgan, și-a cerut scuze în numele clubului, spunând că luni se va anunța repercusiunile după acest incident, până atunci fiind analizată situația.

Taguri: , , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase