UTA, cu prea multă răbdare

De Leo Sfara
2Comentarii
UTA, cu prea multă răbdare
Elevii lui Nagy nu au intrat suficient de conectaţi la meciul de la Snagov.

Scorul de 1-0 a părut insuficient pentru iubitorii „Bătrânei Doamne”, care se aşteptau la mai mult de la meciul cu Metalul Reşiţa. Roland Nagy a anticipat că va fi greu, un meci ce pare dinainte câştigat făcându-i pe jucători să-l ia la preţ de matineu. Când au ajuns la stadionul din Snagov, jucătorii de la UTA s-au îngrozit când au văzut suprafaţa de joc, mult mai proastă decât la „Motorul”.

Lipsă de concentrare

UTA nu a reuşit să marcheze, timp de aproape 70 de minute, din mai multe motive. Primul, evident, pentru că s-a ratat din poziţii excelente. De trei ori jucătorii UTA-ei puteau deschide scorul, dar au ratat incredibil. De două ori Curtuiuş şi o dată Man. Apoi, se poate da vina şi pe gazon, însă şi pe o lipsă de concentrare. Au fost destule pase greşite, iar la finalizare, dacă erau mai atenţi, probabil că arădenii marcau. Unii jucători chiar au crezut că meciul e dinainte câştigat, aşa că nu s-au conectat suficient la miza partidei. Aşa se face că – la pauză – era 0-0.

După odihnă, gazdele au prins mai mult curaj, dar nu au avut nicio viziune, iar acest lucru i-a ajutat pe utişti. Se creau spaţii mai mari, chiar şi la golul venind după ce gazdele au fost surprinse. A fost parcă prea multă răbdare pentru elevii lui Nagy, dar până la urmă lucrurile au intrat în normalitate. Chindriş a trimis o minge în cros, spre Andor, acesta a reuşit să preia şi să centreze, de pe stânga, iar nou-intratul Ad. Petre a marcat nestingherit din mijlocul careului.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor