UTA – Dacia Unirea Brăila 3 – 0, final

De Leo Sfara
Reactualizat la:
8Comentarii
UTA – Dacia Unirea Brăila 3 – 0, final
Astăzi, de la ora 15, pe arena „Motorul”, UTA dă piept cu Dacia Unirea Brăila, în etapa a treia a ligii secunde. Printr-un joc al rezultatelor, elevii lui Roland Nagy pot trece în fruntea clasamentului, în cazul unei victorii.

Meciul va fi arbitrat de Rareş George Vidican (Oradea) – la centru, ajutat de asistenţii Marius Badea şi Alexandru Mihailă (ambii din Rm. Vâlcea). Rezervă: Paul Unimătan – Zalău. Observatori FRF: Florin Mierea şi Iulian Spătaru – ambii din Timişoara.

Pentru dumneavoastră, am ales să transmitem partida în format live text, pe siteul www.aradon.ro.

Formații oficiale: UTA: Miron – David, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tănase, Andor – Man – Curtuiuș. Rezerve: Barna – Filaret, Vlad, Stahl, Cstin, Iuga, Copil. Brăila: Polaru – Stânciulescu, Ghiocel, Polenic, Niță – Roșu, Pușcașu, Petean, Necoară – Muscă, Oprea. Rezerve: Gârlea, Enciu, Neagu, Iordache, Ioan, Mucuță.

Min 1: A început meciul din Aradul Nou, UTA jucând în roșu complet, pe când oaspeții în alb. Din păcate, în tribune sunt din nou destul de puțini spectatori, vreo 500.

La două minute după startul partidei, în tribune a apărut și primarul aradului, Gheorghe Falcă.

Min 10: Au trecut zece minute de joc însă nu s-a consumat nici o ocazie clară de gol. UTA a început mai moale meciul,  în timp ce vizitatorii sunt destul de curajoși însă atacurile lor s-au oprit la 16m de poarta arădeană.

Min 11: A apărut prima oportunitate de gol, Man trimițând cu capul puțin pe lângă poartaă din fața careului mic.

Min 17: UTA pare surprinsă de jocul elaborat al brăilenilor și nu se descurcă deloc în fața acestora.

Min 18: Brăila a trecut pe lângă gol, mingea trimisă cu capul de Necoară fiind respinsă cu greu de Miron în corner.

Min 21: GOL!!! La o lovitură liberă executată de Burlă, Man nu a mai ratat ținta, apărătorii oaspeți fiind parcă hipnotizați: 1 – 0

Min 23: Pauză de hidratare în Aradul Nou.

Min 31: Chindriș și David s-au invitat reciproc la o minge, Necoară a profitat, a preluat mingea și apoi a șutat peste poartă din poziție bună.

Min 32: Niță s-a aruncat în careul arădean iar arbitrul Vidican i-a arătat cartonașul galben pentru simulare.

Min 40: Oaspeții nu mai sunt așa de vioi ca în startul partidei, prilej numai bun pentru elevii lui Nagy să preia inițiativa, jocul acestora fiind mai bun decât în startul partidei. Chiar și așa, marile ocazii lipsesc.

Min 42: Pușcașu a fost aproape de egalare însă Miron a avut o paradă de excepție respingând de lângă bară mingea șutată puternic de brăilean de la opt metri.

Min 45+1: E pauză pe Motorul, arădenii – în ciuda unui joc nu prea strălucit – conduc la limită echipa din Brăila.

Cu câteva minute înainte să înceapă repriza secundă, primarul Gheorghe Falcă a părăsit stadionul din Aradul Nou.

Min 46: S-a reluat partida dintre UTA și Dacia Unirea Brăila, fără nici o schimbare între cele două garnituri.

Min 47: GOL! Strătilă a pătruns pe dreapta, a centrat în careul mic, iar de acolo Man a deviat mingea cu capul în plasă: 2 – 0.

Min 59: Primele schimbări din cele două echipe: la brăileni a ieșit Roșu și a intrat Neagu, iar la UTA Andor i-a lăsat locul lui Copil.

Min 60: GOL! Burlă a centrat din corner și același Man a reușit să marcheze al treilea gol cu capul: 3 – 0

Min 65: La oaspeți a intrat Enciu în locul lui Necoară. De notat că nou intratul în echipa brăileană a mai evoluat pe acest stadion pe când apăra culorile formației ACU Arad.

Min 68: O minge înșelătoare al lui Pușcasu a fost respinsă de sub bară de către portarul Miron.

Min 70: Man a fost la un pas să marcheze și al patrulea gol cu capul însă portarul Olaru a respins mingea în bara transversală.

Min 72: Pauză de hidratare în Aradul Nou.

Min 73: Nagy a efectuat și a doua modificare, Stahl intrând în locul lui Strătilă.

Min 77: Brăila pare că a renunțat total la luptă, UTA fiind aproape de golul patru, însă portarul Olaru a reușit să respingă miraculos de pe linia porții, o minge trimisă cu capul de Curtuiuș.

Min 81: Miron a parat șutul periculos al lui Pușcașu.

Min 82: Autorul golurilor, Man a părăsit terenul, în locul său intrând Vlad.

Min 88: La o fază de atac prelungită a arădenilor, Stahl a centrat în fața porții de unde Vlad a ratat de puțin ținta.

Min 89: Copil a executat o lovitură liberă, o lovitură la vinclu, însă portarul Olaru a respins uluitor.

Min 90: De la margine se arată 3 minute de prelungiri.

Min 90+3: Final de partidă în Aradul Nou, UTA câștigând cu 3 – 0 meciul împotriva echipei Dacia Unirea Brăila.

Chiar dacă oaspeții au început mai bine meciul, arădenii descurcându-se mai greu în prima jumătate de oră, primul gol al lui Man făcând ca lucrurile să se modifice radical în teren: Oaspeții au jucat tot mai slab, pe când elevii lui Nagy au făcut jocul lor obișnuit de pe teren propriu.

Cu această victorie UTA urcă până pe locul doi al clasamentului, după trei etape.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor