UTA, datoare la capitolul fotbal

De Leo Sfara
Reactualizat la:
2Comentarii
UTA, datoare la capitolul fotbal
Arădenii au câştigat 1-0, dar au luat prea uşor meciul cu puştii Reşiţei.

În Valea Domanului fotbalul nu mai e ce a fost odinioară. Chiar dacă evoluează în liga secundă, unica echipă de pe malurile Bârzavei în competiţiile organizate de FRF nu mai este atractivă pentru suporteri. Altădată, tot în „B”, CSM şi Gloria Reşiţa evoluau cu stadioanele pline când venea UTA. Acum, vreo 100 de localnici au venit la meci.
Începutul partidei a fost unul favorabil elevilor lui Roland Nagy, care au deschis scorul destul de repede. Era doar minutul 8, când Curtuiuş a scăpat spre poarta lui Lucic, a tras în acesta, mingea a sărit în Elhad, care şi-a trimis mingea în propria poartă: 0-1 şi lucrurile intrau în normal.
Mai mult, şapte minute mai târziu, Chindriş a şutat la vinclu, iar Lucic a respins greu, pentru ca Hlistei să zguduie bara dreaptă, la jumătate de oră de la startul jocului.
Ne gândeam că partea secundă va arăta măcar la fel, cu UTA atacând cu toate liniile, iar scorul va lua proporţii. Nu s-a întâmplat aşa, deoarece utiştii nu s-au concentrat deloc, au tratat adversarul de sus şi nu le-a mai ieşit prea multe. Nici gazdele nu au avut puterea să facă prea multe, deşi au jucat mai bine decât în primele 45 de minute, profitând şi de letargia adversarului, care s-a mulţumit cu puţin. În min. 50 au avut, totuşi, posibilitatea de a egala, dar Gligor i-a suflat mingea lui Vitorovic, care aştepta să marcheze cu capul.
Sigur, UTA a mai avut posibilitatea de a marca, dar Curtuiuş – în două rânduri, Botiş şi C hindriş au ratat desprinderea. Putea să o facă acelaşi Curtuiuş, în prelungiri, dar – scăpat singur – a lobat mingea peste Lucic, iar „buclucaşul obiect” a trecut milimetric pe lângă poartă.

Metalul – UTA 0-1

Sradion „Mircea Chivu”, teren alunecos, timp excelent pentru fotbal, spectatori 150. A marcat: Elhad – autogol, min. 8.
Metalul: Lucic – Vlad, Kis, Elhad, Julei – Buzdugan, Costea (Anghel), Chira (Ponoran), Jamali – Vitorovic (Botezatu), Makinde. UTA: Miron – Polgar, Botiş, Gligor, Burlă – Strătilă (Costin), Chindriş, Tănase (C. Rus), Hlistei – Man (Jorza) – Curtuiuş. Au arbitrat: O. Mazilu (Satu Mare) – la centru, I. Câmpeanu (Cluj) şi D. Bălan (Dej) – asistenţi. Obs. FRF: I. Cristea (Bucureşti) şi T. Marcu (Sibiu).



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor