UTA, între suişuri şi coborâşuri

7Comentarii
UTA, între suişuri şi coborâşuri
ARAD – „Bătrâna Doamnă” a încheiat onorabil prima parte a unui campionat ce poate fi numit, pe bună dreptate, „de tranziţie”.

Locul 5 cu 24 de puncte. Semnifică bilanţul respectiv zestrea adunată de UTA la finele primei părţi a campionatului ligii secunde. Nu este tocmai rău – se poate spune dacă ne gândim la problemele existente înaintea debutului, probleme ce au pus în pericol însăşi supravieţuirea „Bătrânei Doamne”. Oricum, teoretic (deşi trăim în România, să nu se uite asta…), „alb-roşiii” nu au drept de promovare în acest sezon, anunţat ca fiind unul „de tranziţie”.

Sus, jos, iar sus

Am avut parte de suişuri dar şi de coborâşuri în intervalul ultimelor luni. Surpriza, euforia startului peste aşteptări (cu victoria de la Piteşti) a fost temperată de trei eşecuri consecutive. Readuşi cu picioarele pe pământ, utiştii s-au ridicat însă. Abia acum realizăm cât de preţios, de important a fost egalul „alb” smuls la Sibiu, contra liderului! Totodată, spectaculoasa remiză de la Mioveni! Sau cea de la Iaşi, de sâmbăta trecută! Per ansamblu, în ciuda unor neajunsuri, satisfacţiile au întrecut insatisfacţiile în turul prezentei ediţii.

Vacanţă

Din această săptămână, UTA este oficial în vacanţă. Pentru ca despărţirea dintre colegi să fie mai frumoasă, duminică seara a fost organizat, la hotelul restaurantului „Gio” -aparţinând preşedintelui clubului, Giovanni Catanzariti- banchetul de sfârşit de an. „Ne-am simţit foarte bine, deşi nu am putut fi prezenţi chiar toţi şi eram puţin obosiţi după drumul din Moldova”, ne-a relatat antrenorul principal al echipei, Roli Nagy.

Trei la lot

Trei jucători care îmbracă tricoul formaţiei arădene au fost convocaţi de tehnicianul Emil Săndoi la „naţionala” de tineret a României, în vederea unei acţiuni destinate fotbaliştilor activând în a doua divizie. Este vorba despre Marius Chindriş, George Ţucudean şi Florin Purece. Nici ei, nici restul componenţilor primei echipe nu vor evolua în verificările programate în cursul săptămânii, Nagy, Stupar şi Ţapoş având posibilitatea să recurgă, cu aceste prilejuri, la unele experimente.

A.H.

Taguri: , ,


7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor