UTA – Juventus București 0 – 1, final

De Leo Sfara
Reactualizat la:
29Comentarii
UTA – Juventus București 0 – 1, final
Formații oficiale: UTA: Miron – David, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă, Jorza, Chindriș, Vlad – Andor – Curtuiuș. Rezerve: Barna – Filaret, Polgar, Iuga, Costin, Copil, Covaci. Juventus: Stoian – V. Alexandru, Morariu, Beța, Dima – Bărbulescu, Roșca, Băjenaru, Mihăescu – Mareș, Chipirliu. Rezerve: Fila – Cazan, Buștea, Carabela, Călințaru, Stoenac, Buhaescu. 

Min 1. A început meciul din Aradul Nou cu UTA în echipament roșu iar oaspeții în negru cu inserții albe. În tribune sunt vreo 800 de spectatori.

Min 4. UTA a avut un prim șut pe spațiul porții, trimis de Burlă din lovitură liberă de la 25 de metri însă portarul Stoian a fost la post.

Min 16. Chiar dacă nu au fost mari ocazii de gol meciul este destul de disputat, oaspeții arătând că nu au venit la Arad doar în excursie.

Gazonul de pe Motorul este alunecos, jucătorii ambelor echipe având destule probleme cu echilibrul.

Min 23. Oaspeții au avut o prima oportunitate de a înscrie, însă Mareș de la vreo 8 metri a trimis mingea cu capul pe lângă poartă.

Min 24. La cealaltă poartă Vlad a centrat în careu însă Morariu a îndepărtat pericolul.

Min 35. A trecut mai bine de jumătate de oră din meci și cele două echipe au mai slăbit ritmul, jocul diputându-se între cele două careuri de 16 metri.

Min 39. Bărbulescu a încercat să îl surprindă cu un șut de la distanță pe Miron însă acesta a fost pe fază și a prins mingea. Meciul e în continuare destul de anost.

Min 45+1. După un corner executat de Strătilă, Manea a trimis mingea cu capul puțin pe lângă poartă din fața careului mic.

Min 45+2. E pauză în Aradul Nou, scorul de 0 – 0 reflectând realitatea din teren.

Min 46. După o pauză destul de lungă s-a reluat meciul din Aradul Nou. La oaspeți a intrat Cazan în locul lui Roșca.

Min 47. Ocazie imensă pentru Juventus, mingea trimisă de Chipirliu cu capul din careul mic fiind respinsă uluitor de Miron.

Min 52. Sunt momente de panică pe stadionul din Aradul Nou, jucătorul echipei oaspete, Morariu, căzând efectiv ca secerat pe gazon. Ambulanța a intrat până pe teren și se așteaptă acum evoluția stării de sănătate a jucătorii.

Min 55. Morariu acuză o accidentare la cap însă a rămas în teren, ambulanța părăsind suprafața de joc.

Min 56. La UTA a intrat Copil în locul lui Andor.

Min 61. Vlad a centrat de pe stânga însă mingea șutată de Strătilă din 6 metri a fost blocată în ultimul moment de către Dima.

Min 69. La oaspeți a intrat Călințaru în locul lui Băjenaru.

Min 70. Gol! V. Alexandru a centrat de pe dreapta iar David, în încercarea sa de a respinge din careul mic a introdus mingea în propria poartă: 0 – 1.

Min 72. Imediat după gol Jorza i-a lăsat locul lui Costin în echipa arădeană.

Min 83. Oaspeții trag rușinos de timp aruncându-se pe jos la fiecare fază, iar în acest moment doctorii au sărit în teren la o ciocnire între portarul lui Juventus și același ghinionist Morariu.

Din nou ambulanța a pătruns în teren.

Min 86. Ca de obicei, a fost o nouă strategie a celor de la Juventus, nici portarul Stoian și nici Morariu neavând nimic, ei continuând meciul fără probleme.

Min 88. La UTA a intrat Covaci în locul lui Vlad. Și Oprița a făcut o modificare, Buhăescu intrând în locul lui Chipirliu.

Min 90. Strătilă a centrat de pe dreapta însă mingea trimisă de Curtuiuș cu capul a fost prea slabă pentru a-l învinge pe Stoian.

De la margine s-au arătat 7 minute de prelungiri.

Min 90+4. În prelungiri Manea a urcat vârf de atac, UTA nemaiavând ce pierde. Însă, nicio minge nu a ajuns până acum la el.

Min 90+5. Până la urmă, tragerile de timp ale oaspeților s-au soldat cu eliminarea lui Dima care a văzut al doilea cartonaș galben după ce a întârziat o repunere de la margine.

Min 90+7. Final de meci în Aradul Nou, Juventus câștigând derby-ul etapei, după o prestație modestă a celor de la UTA.


Astăzi, de la ora 15.30, pe Motorul se joacă un meci deosebit de important pentru economia clasamentului. UTA întâlnește lidera clasamentului, Juventus București, ambele echipe anunțând, prin vocea antrenorilor, că se mulțumesc doar cu cele trei puncte.

Din câte se pare, cei de la UTA au obținut un răspuns de la FRF, prin care se spune că Marius Curtuiuș (foto) este bun de joc, etapa de suspendare, după eliminarea de la Sfântu Gheorghe, fiind consumată în meciul de Cupă, cu Mama Mia Becicherecu Mic.
Vă vom ține la curent cu tot ce se întâmplă la acest meci pe siteul nostru, www.aradon.ro, partida urmând să o puteți urmări aici în format live text.
Partida va fi arbitrată de Florin Marcu (Oradea) – la centru, Mihai Marica (Bistrița) și Marius Bodea (Rm. Vâlcea) – asistenți. Observatori FRF: Valer Vancea – Oradea și Ioan Onicaș – Zalău.



29Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor