UTA, la un pas să urce pe primul loc

10Comentarii
UTA, la un pas să urce pe primul loc
ARAD –Jucătorii şi fanii, deopotrivă, trebuie să facă totul pentru ca „Bătrâna Doamnă” să urce pe primul loc.

Mai sunt doar doua zile până când dorinţa tuturor iubitorilor de fotbal din Arad se poate îndeplini. UTA este la un pas de a ajunge pe primul loc în clasamentul seriei a II-a a ligii secunde. Doar trebuie să bată FC Baia Mare, la două goluri diferenţă. Antrenorul principal, Roland Nagy spune că acest lucru nu înseamnă o presiune suplimentară asupra jucătorilor.

Motivaţie în plus

„Faptul că putem trece pe primul loc trebuie să fie o motivaţi în plus pentru jucătorii noştri. Nu va exista presiune, sper eu, chiar dacă echipa este foarte tânără. Băieţii sunt montaţi, ştiu ce-i aşteaptă, căci Baia Mare este o echipă periculoasă, care etapa trecută a oprit-o pe FC Argeş. Va veni la Arad să-şi vândă scump pielea, motivată din toate punctele de vedere, aşa că ne aşteaptă o partidă dificilă.

Revine Manea, stă Toc

Lotul UTA-ei suferă ceva modificări faţă de ultima partidă, cea de la Mioveni. Astfel, locul suspendaţilor Buican şi Ţucudean este luat de Pecarov şi Copil. Surpriză, însă, când vine vorba de înlocuirea lui Toc, uşor accidentat: apare Manea, care părea că s-a accidentat rău la Covaci, însă până la urmă nu a mai fost vorba de ceva foarte grav.

Bilete la meci

Conducerea FCM UTA doreşte să facă cunoscut suporterilor arădeni că biletele pentru meciul cu FC Maia Mare s-au pus în vânzare după următorul program: marţi, 13.04.2010, de la ora 10,00 – 14.00 si 15.00 – 18.00; miercuri, 14.04.2010, ziua meciului cu FC Baia Mare, de la ora 10.00 – 14.00 şi 15.00 – 18.00.

Fanii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la meci, pentru a sprijini UTA în tentativa ei de a ajunge, din nou, în fruntea clasamentului.

Fluieră timişoreanul Tarcea

Meciul de miercuri, de pe stadionul „Francisc Neuman”, va începe la ora 19.00 şi va fi condus la centru de Sorin Tarcea (Timişoara), ajutat de asistenţii Dan Ilieş (Braşov) şi Lorin Udrea (Târgu Jiu). Rezervă: Eugen Gherghioiu – Timişoara.

L.S.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor