UTA nu face memoriu arbitrajului

De Leo Sfara
6Comentarii
UTA nu face memoriu arbitrajului
Deşi „rănile” nu sunt închise închise după meciul cu FC Braşov, arădenii îşi văd de treaba lor.

Cu greu va fi uitat meciul de sub Tâmpa, pe care UTA l-a avut „în mână”, dar s-a trezit că vine acasă cu traista goală. E drept, acel penalty, de pe final de meci, a încins spiritele, dar la o privire mai atentă a fazei, se vede că atât Manea, dar mai ales Burlă, au comis infracţiuni în careul mare. E clar, însă, că lovitura de pedeapsă a fost acordată pentru intervenţia primului, care l-a protejat prea energic pe portarul Miron şi s-a acordat penalty, însă doar la intervenţia asistentului Mărginean. Pe piaţă a şi apărut deja o posibilă conspiraţie, cum că arbitrul de tuşă e apropiat al lui Cornel Ţălnar, ambii fiind originari din Alba Iulia.

Nu fac memoriu, dar…

Cei de la UTA au vorbit după meci prin vocea lui Roland Nagy, care – pur şi simplu – a sărit la gâtul „fluieraşilor”. La „cald”, a spus multe, insinuând că şi pe mai departe arădenii ar putea fi dezavantajaţi şi e momentul „să ne trezim”, cel mai probabil cu referire la conducătorii clubului, care nu spun mai nimic.

Totuşi, azi, am aflat două puncte de vedere. Decebal Grădinariu, directorul general al „Bătrânei Doamne” a spus să mai aşteptăm. „Primim casetele video şi apoi ne vom pronunţa. Sigur, suntem supăraţi, dar nu vrem să facem afirmaţii deplasate. Să vedem mai bine ce s-a întâmplat şi apoi discutăm mai multe”.

Un alt oficial al clubului ne-a declarat, sub protecţia anonimatului: „Nu se face niciun memoriu împotriva arbitrajului. Suntem supăraţi, e drept, însă ne vedem de treaba noastră, de jocul nostru, nu de arbitri”.

Alt clujean la UTA

După ce Patrick Popescu a părăsit Aradul, plecând în Franţa pentru probe de joc, un alt fost jucător al „şepcilor roşii” a ajuns la UTA în probe. Este vorba de Călin Tarcea, un tânăr de 19 ani, care joacă mijlocaş central. El va fi observat de antrenorii echipei secunde, acolo unde va ajunge, până la urmă, şi Zdrenţan, ultima dată la CS Ineu.

Taguri: , , ,


6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor