UTA plăteşte tribut inconstanţei

De Daniel Scridon
UTA plăteşte tribut inconstanţei
Accidentările numeroase, lipsa de formă sportivă şi inspiraţie a lui Mister ne trag în jos în ierahia ligii secunde la fotbal.

ARAD. După principiul un punct e mai mult decât nimic. Aşa a pregătit Ionuţ Popa confruntarea cu Energeticianul. Teama de a juca cu trei închizători şi un singur vârf de atac e scuzabilă până la un anumit punct. Cum ar fi subţirimea lotului avut la dispoziţie pentru jocul cu „minerii” din Petroşani. Din motive de ordin medical şi suspendări. Dar chiar şi aşa, nu am jucat cu Barcelona, să ne „baricadăm” în căutarea salvării unui punct.

În privinţa criticilor aduse unor jucători cu experienţă, tehnicianul utist are şi nu are dreptate. Are, pentru că într-adevăr mulţi jucători de la care aveam pretenţii au dezamăgit în acest start de sezon. Nu are, deoarece selecţia i-a aparţinut, la fel ca şi programul de pregătire pre-competiţional, din care – în mod surprinzător – a lipsit tradiţionalul cantonament de acumulare fizică, un capitol la care nu stăm grozav.

„Tunurile” pe jucători

Nemulţumit de randamentul jucătorilor cu experienţă, cei care ar fi trebuit să facă diferenţa, Ionuţ Popa nu s-a sfiit să-i critice după remiza cu Energeticianul: „Vădrariu a făcut un meci foarte slab la Târgoviște, cel mai slab făcut de el vreodată din câte am văzut eu. L-am lăsat în afară, dar sper să își revină și să reintre în echipă. De la el, Enescu, Manea și Cipri Rus sunt așteptările cele mai mari, pentru că au experiență, au vârsta necesară pentru a se impune și a face performanță. De aceea îi și critic mai des pentru că aștept foarte mult de la ei. În jurul lor trebuie să alcătuiesc un prim 11 care să câştige la Timişoara. Pentru culorile clubului şi suporteri”.

Un singur jucător

Pentru a vă face o imagine şi mai clară vizavi de situaţia din curtea „Bătrânei Doamne” în ultimele luni, în care inconstanţa la toate palierele a fost la ea acasă, vă spunem că Rafael Iuga este singurul supraviețuitor al UTA-ei care a evoluat în ultimul derby al Vestului, cu ASU Poli, disputat pe Bega și pierdut de „roș-albi” cu 2-1 (15 octombrie 2017). În lot se mai aflau Alex Manea sau Albert Stahl, jucători care nu au intrat pe gazon în urmă cu un an de zile.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !