UTA, regina finanțărilor nerambursabile!

De Dan Lazar
Reactualizat la:
2Comentarii
UTA, regina finanțărilor nerambursabile!
Aproape două milioane de lei, din cei 2.927.000 lei oferiți sportului de Primărie, ajung în visteria UTA-ei.

Centrul Municipal de Cultură Arad a anunțat proiectele câștigătoare din cadrul celei de-a doua sesiuni a finanțărilor nerambursabile din cadrul Programului „Promovarea sportului de performanță”.
Au fost depuse un număr de 23 de proiecte, cinci neprimind finanțare din pricina lipsei punctajului sau a nerespectării unui aliniat din Legea 350/2005.
Cea mai mare sumă a fost repartizată Asociației Fotbal Club UTA Arad, 1.950.000 de lei (cca. 440.000 de euro) pentru proiectul „Împreună cu UTA”. „Podiumul” revine Clubului Sportiv Atletico (280.000 lei pentru „Activitate de performanță” și 50.000 lei pentru turneul internațional de fotbal în sală, ediția a XVI-a) și CS Baschet Arad (130.000 lei pentru „Participarea în Liga Națională și Liga I, ediția 2017-2018).
Dacă juniorii de la Atletico au primit 330.000 lei (!?), pentru cluburile din alte jocuri sportive situația nu este prea roză: 100.000 lei pentru AMEFA (Revitalizarea poloului juvenil arădean) și 70.000 lei pentru CS ProVolei (Tradiția și performanță în voleiul românesc).
Proiectul „Noi suntem viitorul fotbalului feminin arădean” (Piroș Security – liga II) are la dispoziție 50.000 lei, iar „Turneul selecționatelor”, al Asociației Județene de Fotbal, 80.000 lei.
ACS Voința Arad are 4 proiecte ce au trecut de comisiile CMCA: „Participare la Cupa Ohana Mana Cup Surf – Kaiak Italia” (23.000 lei), „Participare la CN de bărci dragon” (10.000 lei), „Participare la Cupa Cape Point Challenge” (20.000 lei) și „Trofeul Capitalei pe velodrom” (10.000 lei).
Alte proiecte aprobate sunt: „Superliga Națională de șah” (Șah Club Vados) – 19.000 lei; „Să nu lăsăm oina să moară” (Univest) – 5.000 lei; „King of the hill freede” (CS Hard Enduro) – 30.000 lei; „Aradul dansează” (CS Ballroom Dance) – 30.000 lei și „Participarea echipelor CS Astra în Superliga juniori și seniori la lupte greco-romane la competiții internaționale” – 45.000 lei.
Reamintim că Primăria Arad a acordat, în prima sesiune a finanțărilor nerambursabile din acest an, 5.750.500 lei.

Proiecte respinse

Cinci proiecte au fost respeinse: ACS Voința – „Turul Clujului – ciclism pe șosea” și „Trofeul Torpedo – Ciclocros”, CS Westar – „Participare în CN de volei” și „Sprijinirea voleiului feminin arădean” și CS ProVolei – „CS ProVolei – începuturi noi”.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor