UTA, reunire fără nume noi

De Leo Sfara
UTA, reunire fără nume noi
Aşa cum era de anticipat, „Bătrâna Doamnă” e timidă pe piaţa transferurilor. Unii jucători au oferte.

Azi, la ora 10.30, jucătorii echipei UTA s-au reunit la arena „Motorul”, pentru ca 45 de minute mai târziu să efectueze o primă mişcare, sub comanda lui Cristi Todea, căci Roland Nagy era „sub tirul” întrebărilor jurnaliştilor.

Au lipsit, motivat, Burlă, Polgar şi Tănase, iar Filaret nu s-a antrenat, fiind încă accidentat.

Nagy, primele declaraţii

Antrenorul UTA-ei a stat la dispoziţia jurnaliştilor, cu destule detalii.

„Analizăm situaţia jucătorilor care ar putea veni sau pleca de la noi. Sigur, puteam avea două-trei nume la reunire, dar ştiţi politica noastră, nu ne grăbim să facem transferuri. La fel şi la capitolul plecări, sunt jucători cu oferte, dar trebuie să analizăm situaţia, cred că pentru săptămâna viitoare ar putea apărea noutăţi în ambele situaţii. Deşi am avut un sezon peste aşteptări, în care ne-am autodepăşit, iar fanii aşteaptă acum să defilăm, să ştiţi că ne aşteaptă un campionat şi mai greu, deoarece s-au comasat valorile din cele două serii. Sigur, UTA obligă, iar un obiectiv clar îl vom stabili cu conducerea zilele viitoare. Nu am semnat încă un nou contract cu clubul, mai avem de discutat în acest sens, nu cred să fie o problemă, însă trebuie să fie auzit şi punctul meu de vedere. Sigur, mai aşteptăm şi reglementarea situaţiei financiare, mai sunt ceva restanţe salariale la băieţi” – a declarat Nagy.

Strătilă are ofertă

Pe lângă Man, care are ofertă concretă, dar se pare că şi Miron, de la FC Botoşani, Strătilă zice că are ofertă de la FC Voluntari, dar şi din Cipru. Însă mai are contract cu UTA şi dacă pleacă o va face contra cost, nu liber, cum am vrea el.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase