UTA şi-a tras atacant de clasă

De Daniel Scridon
1Comentariu
UTA şi-a tras atacant de clasă
Conducerea clubului UTA mai caută un mijlocaş care să aducă plus valoare lotului actual.

Pentru că „dragoste cu forţa nu se poate”, iar israelianul Khalaila nu a acceptat statutul de rezervă şi a preferat să-şi rezilieze amiabil contractul cu UTA, oficialii clubului au luat legătura, din nou, cu impresarul Bogdan Apostu, solicitând un înlocuitor pentru compartimentul ofensiv. Astfel, s-a (re)deschis „pista Ioniţă”, un atacant dorit cu insistenţă de tehnicianul Laszlo Balint. Care nu a prins un contract mai avantajos financiar în străinătate şi, în cele din urmă, a dat curs ofertei dinspre UTA, chiar dacă aceasta a fost inferioară celei primite de la FC Argeş.

Născut pe 5 august 1989, Alexandru Ioniţă s-a remarcat la Rapid București, apoi a trăit experiența Germaniei în tricoul celor de la FC Köln. Următoarele borne ale carierei au fost Orduspor (Turcia) și AEL Limassol (Cipru), apoi a jucat pentru Farul Constanța, ASA Tg. Mureș și Sportul Snagov.

Vrea în Liga 1 cu UTA!

„Sunt fericit că am ajuns să lucrez încă o dată cu domnul Balint. Dânsul și domnul Apostu m-au convins să vin aici și mă bucur că s-a întâmplat așa. Am găsit un proiect sănătos, sper ca împreună să ajungem în prima ligă”, au fost primele cuvinte ale noului atacant utist. Impresarul care a intermediat transferul, Bogdan Apostu, a spus: „A fost una din principalele ținte ale perioadei de transferuri, nu am reușit atunci, dar suntem, în sfârșit, în situația în care devine jucătorul UTA-ei. Sunt absolut convins că va aduce un plus incontestabil”. În fine, tehnicianul utist a vorbit şi el despre Ioniţă: „Sunt convins, pentru că îl cunosc și ca fotbalist și ca om, că ne va ajuta. Este un atacant foarte bun, care înțelege concurența cu Cipri Rus și Vali Buhăcianu. Va fi un mare plus și în vestiar, prin experiența lui”.

U Cluj şi Petrolul

Întrebat despre aşteptările sale în tricoul alb-roşu, Alexandru Ioniţă a declarat: „Un sezon bun pentru mine ar însemna obţinerea promovării. Degeaba înscriu 10 goluri şi echipa termină pe locul 15. Nu contează cine dă gol, important e să câştigăm, să adunăm puncte şi să ajungem în Liga 1. Chiar dacă au irosit puncte în startul de sezon, cred că Univ Cluj şi Petrolul Ploieşti sunt cele mai periculoase adversare în lupta pentru accederea în prima ligă”.

Taguri: ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor