UTA – Unirea Tărlungeni 2 – 1, final

De Leo Sfara
Reactualizat la:
2Comentarii
UTA – Unirea Tărlungeni 2 – 1, final
Formații oficiale UTA: Anca Trip – Polgar, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș, Jorza, Hlistei – C.Rus, Curtuiuș. Rezerve: Miron – Filaret, Copil, Roman, V.Michel, Man, Tănase. Unirea: Perianu – Vlăsceanu, Forika, Șerban, Bucur – Burlacu, Minciună, Marin, Popescu – Petra, Petrean. Rezerve: Mihok – Cocan, Vlad, Păduraru, Monea, Podeslnîi.

Min1: S-a dat startul meciului din Aradul Nou, în tribune sunt destul de puțini spectatori, aproximativ 450.

Min7: Au apărut primele acțiuni la cele două porți: Anca Trip era gata-gata să scape o minge ușoară în fața lui Burlacu, însă până la urmă a reușit să o prindă. Câteva secunde mai târziu, la cealaltă poartă Burlă a șutat periculos însă puțin pe lângă vinclu.

Min15: După un sfert de oră am notat doar faptul că s-a mai adunat ceva lume la stadion, galeria UTA-ei domină fondul sonor iar în teren jocul suferă, jucătorii celor două echipe abundând în greșeli.

În celălalt meci, în care este angrenată o echipă din județul nostru, FC Brașov conduce pe Șoimii Pâncota cu 2 – 0.

Min24: Meciul continuă să fie unul foarte slab, portarii neavând absolut nimic de lucru, jucătorii celor două echipoe intrând rar în careurile adverse. Acum sunt vreo 650 de spectatori.

Min29: O minge bâlbâită în careul mic al echipei oaspete a fost la un pas să fie trimisă spre poartă de C.Rus însă acesta s-a speriat parcă de ocazia ivită și un fundaș oaspete a reușit să respingă în ultima clipă. 50 de secunde mai târziu acelasi C.Rus a șutat din careu în cross dar mingea a trecut puțin pe lângă bară.

Min36: UTA începe să fie mai insistentă și mai periculoasă, Hlistei având o oportunitate de a marca însă mingea șutată de acesta de la vreo 15 metri a fost deviată în corner de un fundaș. Din lovitura de colț rezultată, mingea a ajuns la Manea, acesta a șutat puternic de la 9 metri însă Perianu a respins miraculos.

Min42: C.Rus a mai șutat o dată periculos însă portarul Perianu a reușit din nou să respingă.

Min45: E pauză în Aradul Nou, după 45 de minute scorul fiind același ca la început 0 – 0.

Min46: A început repriza secundă în Aradul Nou, cu o schimbare în garnitura arădeană, Copil luând locul lui Hlistei.

Min55: UTA a început ceva mai bine partea secundă însă marile ocazii încă nu au apărut deși dominarea este una destul de clară.

Sub Tâmpa, FC Brașov conduce Șoimii Pâncota cu 3 – 0.

Min60: Dominarea UTA-ei s-a mai domolit puțin, așa că din nou jocul suferă. Oaspeții au efectuat și ei o schimbare în locul lui Petrean intrând Damian.

Min64: Debut absolut în echipa aradeană: adus în iarnă la UTA, Roman a reușit să joace iată în ultima etapă a sezonuluoi regulat. El l-a înlocuit pe C.Rus.

Min67: Chindriș a prins un trasor de la vreo 25 de metri, dar portarul Perianu a respins uluitor.

Min68: Jorza a ajuns față în față cu portarul oaspeților însă a trimis inexplicabil în acesta, ratând o imensă ocazie de a deschide scorul.

Min72: Penlty pentru UTA la un fault primitiv al lui Șerban la Curtuiuș.

Min73 GOL!: Lovitura de pedeapsă a fost executată și transformată de Copil: 1-0. Imediat după ce a marcat, jucătorul a mers și și-a îmbrățișat tatăl aflat în tribune.

Min78: Fază spectaculoasă la poarta oaspeților, cu Strătilă  în rol de pasator și Copil de finalizator, însă mingea șutată de acesta a trecut pe lângă poartă.

Min80: Ultima schimbare la UTA, Man intrând în locul lui Strătilă.

Min81 GOL!: Copil a trimis o minge în adâncime pentru Curtuiuș, acesta a preluat, a pătruns și apoi a înscris pe lângă Perianu: 2-0

Min87: Burlă a ezitat la o minge în propriul careu iar Vlăsceanu a ratat incredibil șutând pe lângă de la 6 metri.

Min90+2: La ultima fază a meciului oaspeții au reușit să reducă din handicap, Forika marcând pentru 2 – 1 cu o lovitură de cap din marginea careului mic.

Min90+3: Final de meci în Aradul Nou. UTA a caștigat cu 2 – 1 după 45 de minute slabe însă o repriză secundă mult mai convingătoare. Oaspeții nu au contat foarte mult în joc și de aceea nici nu au reușit prea multe, pana în prelungiri.


Ultima etapă din sezonul regulat o găseşte pe UTA în obiectiv, adică pe locul 3, locul în play-off fiind deja asigurat. Mâine, de la ora 11, pe „Motorul”, elevii lui Roland Nagy întâlnesc Unirea Tărlungeni, meci în care vor să câştige trei puncte, extrem de importante în vederea startului play-off-ului, de săptămâna viitoare.

Vom transmite, pentru dumneavoastră, acest meci, în format live text, pe www.aradon.ro.

Comisia Centrală de Arbitri l-a delegat să împartă dreptatea pe Marius Chiorean (Cluj), el fiind ajutat de asistenţii Gabriel Bârjac (Zalău) şi Ovidiu Timar (Marghita). Rezervă: Vladimir Nagy (Aiud). Aiud. Observatori FRF: Ioan Mureşan şi Florin Mierea – ambii din Timişoara.

 



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor