Utiştii şi-au consolidat locul 2

De Daniel Scridon
Utiştii şi-au consolidat locul 2
Pe sinteticul de pe „Şega”, întrucât terenul din Sînicolau Mic, modernizat de Primărie, era acoperit de apă, juniorii Under 17 de la UTA au răzbunat singura înfrângere stagională în Liga Elitelor, acel 1-3, din deplasarea de la Miercurea Ciuc. De această dată a fost 2-1 pentru junii alb-roşii, prin golurile reuşite de Sabău şi Gruiescu, rezultat cu care trupa pregătită de Costel Bogoşel şi Mihai Petcuţ şi-au consolidat locul 2 în Seria Vest a Ligii Elitelor.

În jocul cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc pentru UTA au evoluat: Zamfir – Deliman, Sabău, Onuțan, Frai, L. Bodri (min. 58, Dumitru), Petcuț (min. 70, Covaci), T. Bodri, Deta, N. Faur (min. 75, Obrad), Gruiescu (min. 79, Stan).

„Așa cum ne așteptam, am avut parte de un meci greu, cu o echipă bună, singura ce ne-a bătut în acest sezon. Dar, una pesta alta, am fost mai buni și am câștigat meritat. Ne-am distanțat la 6 puncte de locul 3 și am încheiat conturile cu campionatul în acest an, deoarece Centrul de Excelență Timișoara a făcut cerere de amânare a partidei de săptămâna viitoare. În schimb, jucăm miercuri în Cupa României, tot cu Ciucul, dar în deplasare, şi vom încerca să mai învingem odată”, a spus antrenorul Costel Bogoșel.

Tot astăzi, ora 14, UTA Under 19 va evolua în deplasare, cu Gaz Metan Mediaş, în optimile de finală ale Cupei României pentru juniori.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase