Utiştii sunt „pe ultima sută de metri”

Utiştii sunt „pe ultima sută de metri”
MONEASA – Epuizantul stagiu de pregătire montan al fotbaliştilor în alb şi roşu se apropie, cu paşi repezi, de sfârşit.

Încă puţin trebuie să reziste jucătorii echipei UTA în cantonamentul de la Moneasa. Ceea ce a fost mai greu a trecut, de acum începe lucrul cu mingea, adică partea mai plăcută a pregătirii. Prima verificare a elevilor lui Ionuţ Popa este programată sâmbătă, de la ora 12, împotriva formaţiei Naţional Sebiş.

Partida se va disputa, aşadar, tocmai în ziua întoarcerii de la poalele Munţilor Codru Moma, locaţia aleasă fiind -în condiţiile în care vremea nu ţine nici acum cu fotbalul- terenul sintetic din Şega. Practic, meciul va însemna o încălzire generală, o introducere pentru ceea ce va urma, dar şi un prilej de a vedea cum se mişcă Marius Mitu şi Claudiu Drăgan (ultimul s-a vindecat după suferinţele renale avute, printr-o vizită la cabinetul doctorului Ioiart). Cei doi sunt principalele noutăţi intervenite în interiorul lotului în această perioadă hibernală. Alături de aceştia, UTA îi mai testează pe Ştreangă, Benzar, Botiş şi Pantiş.

A.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase