UVVG continuă videoconferinţele cu Universitatea Catolică din Louvain

UVVG continuă videoconferinţele cu Universitatea Catolică din Louvain
ARAD – Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” continuă seria videoconferinţelor cu Universitatea Catolică Louvain (Belgia). Videoconferinţele se vor derula în Aula „Vasile Goldiş” din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste Politice şi Administrative (SUPA) de pe strada Unirii, unde sunt intiaţi să participe toţi arădenii care ştiu limba franceză.


Conf. univ. dr. Marius Grec, decan al
Facultăţii de Ştiinţe Umaniste,
Politice şi Administrative (SUPA) din cadrul UVVG,
ne-a declarat: „Începând din data de
12 ianuarie, orele 15,00, vom relua
videoconferinţele organizate în parteneriat
cu Universitatea Catolică din Louvain, proiect
finanţat de Adunarea Parlamentară a
Francofoniei. Estimăm că, cele 16
videoconferinţe se vor încheia în luna
februarie, iar prima videoconferinţă din
acest an, cea de pe 12 ianuarie, va fi una
interesantă deoarece tematica este
„1988-2008 – Reforma parteneriatului dintre
Uniunea Europeană şi Rusia”.


Conf. univ. dr. Marius Grec a precizat că, pe data
de 14 ianuarie, va avea loc o nouă
videoconferinţă susţinută de un
profesor de la Universitatea din Louvain.
„Distinsul profesor va face referire la impactul
lărgirii Uniunii Europene asupra ţărilor
din Europa Centrală şi de Est, dar şi la
câteva probleme privind minorităţile
naţionale din aceste zone.


Următoarea conferinţă va avea loc pe 19
februarie şi va avea ca temă „Problema
gestionării crizelor economice cu care ne
confruntăm, dar şi problema menţinerii
păcii în Europa”. Următoarele
conferinţe se vor axa pe analize regionale,
respectiv politica externă a Belgiei, dar şi
coordonatele politicii externe ale Europei pe ansamblu.


Universitatea Catolică din Louvain a deschis
împreună cu Universitatea de Vest
„Vasile Goldiş” un site pe internet http://uclavvg.forumactif.com, unde se
pot urmării tematica şi problemele discutate
la videoconferinţe.


„La finalul conferinţelor, se va realiza un
volum care va fi publicat la editura
Universităţii de Vest “Vasile Goldiş”.
Acest volum va cuprinde toate temele discutate în
cadrul conferinţelor traduse în limba
franceză dar şi în limba
română”, a subliniat decanul Marius
Grec.


16 videoconferinţe cu Universitatea Catolică
Louvain


Iniţial au fost programate 14
videoconferinţe, dar în final totalul va fi
de 16, având în vedere că pe
lângă conferenţiari veniţi din
partea belgiană, au fost prezenţi şi doi
profesori asociaţi ai Universităţii de
Vest „Vasile Goldiş” este vorba de
academicianul Răzvan Theodorescu, dar şi
fostul prim-ministru Petre Roman. „Vreau să
subliniez că aceste două conferinţe
sperăm să aibă un impact deosebit asupra
studenţiilor şi masteranţilor belgieni.
Ţinând seama că Răzvan Theodorescu
a vorbit despre unitate şi diversitate în
ceea ce priveşte Europa Centrală. El a
făcut o distincţie între cele două
noţiuni. Multă lume este predispusă
să confunde aceste noţiuni, elementare
până la urmă.


În ceea ce priveşte profesorii belgieni,
aceştia, în general sunt cercetători
sau cadre didactice la Universitatea Catolică din
Louvain. Au fost însă căutaţi
şi alţi cercetători de la alte
instituţii de cercetare a fenomenului istoric din
Belgia. Capul de afiş, dacă îl pot numi
aşa, este videoconferinţa susţinută
de Tanguy de Wilde d¢Estmael, preşedintele
Departamentului de Ştiinţe Sociale şi
Politice din cadrul Universităţii Catolice
din Louvain.


Profesorul Tanguy de Wilde d¢Estmael a mai fost la
Arad cu prilejul unei delegaţii, iar în urma
vizitei făcute de domnia sa, s-a încheiat
parteneriatul cu Universitatea belgiană. Mai pot
sublinia că, domnul Tanguy de Wilde d¢Estmael
a acceptat să fie şi consultant
ştiinţific la una din revistele
universităţii noastre. Este vorba de revista
„Societate şi politică”.


În felul acesta putem spune că şi
în planul activităţii
ştiinţifice, prin publicaţiile
universităţii noastre, am stabilit un contact
benefic pentru ambele universităţi. Cine
consultă ierarhizarea universităţi
realizată pe plan internaţional, poate
să observe că Universitatea Catolică din
Louvain, se situează printre primele 50 de
universităţi din lume, iar în ceea ce
priveşte clasamentul Europei, această
universitate se află în primele 10. De
aceea, noi considerăm că acest parteneriat,
care funcţionează cu Departamentului de
Ştiinţe, Sociale şi Politice este
benefic pentru studenţii noştri, pentru
masteranzi, pentru membri politicieni care urmează
aceste cursuri pe care le putem numi cursuri de
perfecţionare în ceea ce priveşte
istoria Uniunii Europene, dar şi politica
actuală”, a încheiat Marius Grec,
decanul Facultăţii de Ştiinţe
Umaniste, Politice şi Administrative.

V.F.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase