UVVG i-a comemorat pe Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop și Ioan Suciu

De Daniel Albu
UVVG i-a comemorat pe Vasile Goldiș, Ștefan Cicio Pop și Ioan Suciu
Conducerea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, cadre didactice și studenți au depus duminică, 07.02.2014, coroane și jerbe de flori la mormântul lui Vasile Goldiș și colaboratorilor săi: Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu, aflate în Cimitirul Eternitatea.

Manifestările au continuat la Catedrala „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Piaţa Catedralei, unde a avut loc un parastas pentru Vasile Goldiș, la împlinirea a 82 de ani de la trecerea la cele sfinte a marelui patriot român, patronul spiritual al Universităţii, care îi poartă numele. Cu această ocazie au fost pomenite și cadrele didactice universitare şi colaboratorii Universităţii de Vest „Vasile Goldiș”, care au trecut la cele sfinte în perioada 1990-2016.

Prof. univ.dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a declarat: „Comunitatea academică a Universității de Vest „Vasile Goldiș” a comemorat 82 de ani de la moartea celui care a fost corifeul Marii Uniri, Vasile Goldiș. Împreună cu studenții și cadrele didactice ale Universității noastre, am depus coroane la mormintele celor trei corifei, Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop și Ioan Suciu, care au avut un rol decisiv în elaborarea documentelor ideologice și realizarea actului Marii Uniri, cel mai important act din istoria post modernă a României, care a reunit provinciile românești într-un stat unitar. De asemenea, la Catedrala Istorică a Aradului am participat la o slujbă oficiată de preacucernicii părinți, în memoria celui care a fost secretarul consistorial al Episcopiei Aradului timp de mai bine de 30 de ani, care a răspuns de problemele învățământului în acea vreme. Ulterior, după Marea Unire, a devenit ministru al cultelor şi structurilor publice, aducând importante reforme în cadrul învățământului. Noi, cei de astăzi, înțelegem să ducem mai departe testamentul lui Vasile Goldiș în lupta pe care o desfăşurăm pentru calitate în învățământ și realizarea acelor obiective pe care și Vasile Goldiș le-a înfăptuit, în timpul mandatului său. Ne bucurăm că Universitatea pășește pe un drum de progres, are în perspectivă o serie de proiecte naționale și internaționale pe care le vom realiza în anul acesta și anul viitor pentru a cinsti, astfel memoria marelui nostru înaintaș, patronul Universității de Vest „Vasile Goldiş din Arad”.

„În cursul acestei săptămâni, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” îşi comemorează patronul spiritual, cel care la 1 Decembrie 1918 arăta întregii Europe și întregii lumi, că românii de pretutindeni doresc să se unească sub sceptrul unei singuri conduceri, astfel realizându-se România mare. Aradul, în perioada premergătoare și imediat după realizarea Marii Uniri, a devenit prima capitală a României întregite. Aradul a avut o echipă foarte activă în perioada premergătoare realizării Marii Uniri. Ștefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, au fost alături de Vasile Goldiș, un triunghi al statului național unitar român. Pentru tinerii arădeni și pentru întreaga Românie este foarte important să se cunoască care au fost pașii cei mai importanți gândiți la Arad în realizarea Marii Uniri. În fiecare an sărbătorim 1 Decembrie la Alba Iulia, București, dar mai puțin la Arad. Arădenii sărbătoresc 1 Decembrie, dar pe plan național Aradul este undeva în umbră, deși Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop și Ioan Suciu au fost cei care au organizat manifestarea de la Alba Iulia, care au gândit această manifestare și care au mobilizat zeci de mii de români din întreaga Transilvanie și Banat. Ne-am aflat la mormântul lui Vasile Goldiș, pentru că în aceste zile comemorăm 82 de ani de la trecerea la cele sfinte a lui Vasile Goldiș,10 februarie 1934. O săptămână mai târziu, pe 16 februarie, trecea spre cele sfinte și Ștefan Cicio–Pop. Iată o legătură între cei doi care a trecut peste veacuri. Poate o ironie a sorții, Ioan Suciu s-a născut în același an cu Vasile Goldiș și Ștefan Cicio-Pop a murit în același an cu Vasile Goldiș. Cei trei au fost legați de destin la pornirea în viață, dar și la trecerea spre eternitate. Cât de actuale sunt gândurile lui Vasile Goldiș și a celor din jurul său, priviţi spre Uniunea Europeană de astăzi, cum, poate pe nesimțite, numeroase dintre principiile Rezoluției de la Alba Iulia au fost adoptate în documentele UE. Din acest punct de vedere, Vasile Goldiș a fost un vizionar. Vasile Goldiș nu numai că a citit Rezoluţia de la Alba Iulia, dar a și gândit-o și a pus-o pe hârtie, făcând apel la cei din jurul său. Este foarte important pentru noi,ca Universitate care îl avem ca patron spiritual pe Vasile Goldiș, să întreținem în fața comunității noastre, în fața întregii țări, această memorie a lui Vasile Goldiș. Să nu uităm că sub egida Universității au fost organizate numeroase simpozioane, congrese, au fost publicate numeroase volume științifice. Colegii de la Departamentul de istorie s-au implicat în acest demers. Dacă Vasile Goldiș a fost primul român, de după Marea Unire, care a fost primit în Academia Română. Universitatea noastră a organizat în ultimii ani, împreună cu Academia Română, cel mai înalt for științific al României, întâlniri importante în Aula Magna a Academiei, avându-l ca principal subiect pe Vasile Goldiș”, a subliniat prof. univ. dr. Marius Grec, directorul Complexului Universitar de Studii Multiculturale și Patrimoniale, din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș”.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” va continua seria manifestărilor dedicate comemorării a 82 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui patriot român Vasile Goldiș cu donare de fotografii şi cărţi, sub genericul: ARADUL ŞI MAREA UNIRE (1918-2018) – Un veac de Unitate Naţională și prin intensificarea activităţilor de vizitare a Muzeului Memorial Universitar „VASILE GOLDIŞ”, acțiuni organizate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase