UVVG, prezentă la manifestările dedicate Zilei Armatei

De Daniel Albu
UVVG, prezentă la manifestările dedicate Zilei Armatei
O delegație a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității și prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, a participat, duminică 25.octombrie 2015, în Piața Avram Iancu, la manifestările dedicate Zilei Armatei, în prezența președintelui României Klaus Iohannis.

Manifestările au debutat la Monumentul Eroului Necunoscut, unde președintele României a primit onorul din partea unei subunități a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, dar și din partea militarilor aparținând Regimentului 2 Cavalerie al SUA, aflat sub comandamentul dislocat în Europa (USAREUR).
După discursul președintelui României Klaus Iohannis, care a subliniat importanța Zilei Armatei, a urmat oficierea ceremoniei religioase de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, în fruntea unui sobor de preoți, slujbă care a mișcat sufletele arădenilor, dar și a militarilor americani și români.
Un moment emoționant l-a constituit rostirea jurământului din timpul celui de al doilea război mondial, rostit de către membrii asociaţiei „Tradiţia militară”, după care a urmat depunerea de coroane de flori de președintele României Klaus Iohannis, Ministerul Apărării Naționale, delegația fiind condusă de șeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciuca. Din partea autorităților locale au depus coroane de flori președintele CJA Adrian Țolea și primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

În încheirea evenimentului, arădenii au urmărit defilarea Gărzii de Onoare, a soldaţilor americani, dar şi a unui detaşament al fostei Marine Regale.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, ne-a declarat: „Ziua Armatei a fost marcată prin venirea la Arad a președintelui României, dl. Klaus Iohannis. Pentru arădenii care au umplut Piaţa Avram Iancu a fost o zi de sărbătoare deosebită. S-a cinstit această instituție a statului care este armata și în discursul său, președintele a avut cuvinte de laudă asupra rolului pe care îl are armata și în etapa actuală. Prezența unui număr de 103 militari ai armatei americane a dat coloritul și farmecul acestei zile, care marchează de fapt, în acest moment, colaborarea care există între cele două armate, de bun augur pentru România. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a fost prezentă la acest eveniment, prin conducere, decani și studenți, pentru a participa la această sărbătoare de care Aradul s-a bucurat foarte mult. Noi vom susține în continuare astfel de manifestări, care au mai puțin iz politic, de comemorare a vitejiei soldaților români de-a lungul istoriei”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase