UVVG, promotoare a invatamantului privat din Romania

De Vasile Filip
UVVG, promotoare a invatamantului privat din Romania
Conferinţa Naţională a Universităţilor Private din România a dezbătut priorităţile învăţământului superior

ARAD. Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG, au participat, recent, la Conferinţa națională a Asociaţiei Universităţilor Private din România, care s-a desfăşurat la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti.

La lucrări au participat senatorul PSD Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei de Învăţământ din Senatul României, rectorii şi preşedinţii Universităţilor private din România, precum şi senatorul PSD Cătălin Croitoru, membru în Comisia de Învăţământ a Senatului României.

Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, ne-a declarat: „Conferinţa s-a bucurat de o largă participare din partea rectorilor Universităţilor private, dar și din partea preşedinţilor de Universităţi private. Alocuţiunile membrilor comitetului de organizare – doamna rector prof. univ. dr. Corina Dumitrescu – Universitatea „Dimitrie Cantemir”, dl. rector prof. univ. dr. Ovidiu Fălcuţ – Universitatea Româno-Americană şi dl. preşedinte prof. univ. dr. Aurel Ardelean – Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, au fost primite cu foarte mult interes. Au fost prezentate probleme actuale ale învăţământului privat, precum şi modificările necesare care trebuie făcute la Constituţia României, Legea Învăţământului, dar şi în ceea ce priveşte statutul Universităţilor private. A fost discutat şi faptul că există învăţământ privat de 23 de ani în România, care nu poate fi pus la îndoială de participanţii la progresul educaţional. Cei prezenţi la conferinţă au subliniat şi faptul că învăţământul particular din România nu beneficiază de susţinere şi de aceleaşi drepturi ca şi învăţământul de stat. Nu în ultimul rând, s-a adus în discuţie necesitatea reprezentării echitabile a membrilor Universităţilor particulare în Comisiile şi Consiliul ARACIS şi chiar reprezentarea la nivel de ministru secretar de stat din partea învăţământului particular din România”.

„Doamna senator Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei de Învăţământ din cadrul Senatului României, a avut intervenţii extrem de pertinente şi foarte bine documentate. Discuţiile au fost interactive şi pline de conţinut, în ceea ce priveşte curricula universitară, iar reprezentanţii Universităţilor private au subliniat rolul formator pe care învăţământul particular l-a avut, în România, după anul 1989 şi îl are şi în prezent, demonstrat prin numeroasele promoţii de absolvenţi pe care le-a format”, a precizat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a subliniat că „noua conducere (Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, Prof. univ. dr. Momcilo Luburici și Prof. univ. dr. Corina Dumitrescu) a analizat strategia învăţământului privat în perioada următoare. S-au identificat soluţii pentru cooperarea cu Ministerul Educaţiei, Conferinţa Naţională a Rectorilor şi ARACIS, în spiritul legii și s-a făcut apel la mobilizarea tuturor forţelor existente în învăţământul privat pentru a se angaja în procesul de reformă a învăţământului, în perioada actuală. Au fost luate măsuri pentru pregătirea abordării proiectelor din cadrul programului Orizont 2020, precum şi dezvoltarea cercetării ştiinţifice interuniversitare şi transfrontaliere, astfel încât învăţământul privat să-şi aducă pe deplin contribuţia la dezvoltarea cercetării ştiinţifice pe baze europene. S-a făcut propunerea înfiinţării unui departament cu un secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, care să coordoneze activităţile învăţământului privat, aşa cum s-a constituit un departament pentru învăţământul privat preuniversitar. Învăţământul privat are probleme specifice care trebuie coordonate, iar pentru o mai bună conlucrare cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi celelalte instituţii, care concură pentru realizarea obiectivelor învăţământului superior în această perioadă, apreciem că este necesară înființarea acestui departament”.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !