UVVG, reprezentată în Academia de Științe Juridice din România

Foto: Prof. dr. Ioan Chelaru, preşedintele Academia de Științe Juridice din România, îi înmânează d-lui conf. univ. dr. Cristian Alunaru, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, diploma de membru fondator
Foto: Prof. dr. Ioan Chelaru, preşedintele Academia de Științe Juridice din România, îi înmânează d-lui conf. univ. dr. Cristian Alunaru, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, diploma de membru fondator
Conf. univ. dr. Cristian Alunaru, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, membru fondator

Conf. univ. dr. Cristian Alunaru, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, a fost ales, recent, membru fondator al Academiei de Științe Juridice din România.

„Această ramură a Academiei este nou înființată prin Legea 139/2015, întrucât noi am avut în România diferite ramuri ale Academiei, cum este Academia de Științe Medicale, Academia de Științe Agricole, dar nu a existat o Academie de Ştiinţe Juridice”, a precizat conf. univ. dr. Cristian Alunaru, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

„Am avut onoarea să fiu invitat de către președintele comitetului de inițiativă pentru formarea Academiei de Științe Juridice din România, prof. dr. Ioan Chelaru, care este și vicepreședintele Senatului României și președintele Uniunii Juriștilor din România. În conducerea Academiei de Științe Juridice din România au fost alese importante personalități ale lumii juridice din ţara noastră, dintre care i-aş aminti pe prof. dr. Ioan Chelaru, care a fost ales președinte, iar în calitate de secretar general prof. dr. Ovidiu Predescu, care este și redactor șef al prestigioasei reviste „Dreptul” din București. În calitate de vicepreședinţi au fost alese importante personalități ale lumii juridice românești, precum Bogdan Ciucă, Claudiu Dan Dănişor, Ioan Leș, cunoscut profesor de drept procesual civil şi care a participat în repetate rânduri la Universitatea noastră, la comisii de licență, sau la comisii de concurs pentru post de cadru didactic, dar şi Mariana Brândușa Ștefănescu, cunoscută profesoară din București și Toader Tudorel. Este o deosebită onoare să fiu ales, din zona Ardealului, printre foarte puţinii membri fondatori ai acestei noi Academii, într-un cadru festiv, unde am primit şi certificatul care atestă calitate. Astfel, ne putem mândri că, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad are un membru fondator al Academiei de Științe Juridice din România”, a subliniat conf. univ. dr. Cristian Alunaru, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

Daniel Albu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase