Uzură la limită pe Arad-Ghioroc

27Comentarii
Uzură la limită pe Arad-Ghioroc
ARAD – Uzura liniei de tramvai Arad-Ghioroc impune deplasarea tramvaielor cu viteza melcului.

Tronsoane importante din calea de rulare a tramvaielor între Arad şi Ghioroc sunt sub orice critică, cel puţin asta reiese din documentaţia întocmită de specialiştii Companiei de Transport Public. CTP se pregăteşte să cheltuiască banii primiţi de la administraţie, din buget, pentru a face primii paşi în sensul remedierii situaţiei. Compania scoate la licitaţie contractul de întocmire a unui „Studiu de fezabilitate şi proiect tehnic pentru Refacţie (n.r.- înlocuire a elementelor unei căi ferate când acestea au suferit o uzură peste limita adminisibilă) linie de tramvai în zona suburbană Arad – Ghioroc” şi pune la bătaie pentru documentaţia menţionată 84.033 lei – echivalentul a circa 20.000 euro. „La prezenta dată, tehnic, se reclamă refacerea căii de rulare care nu permite un trafic şi sarcini corespunzătoare unui transport cu viteze comerciale ridicate (mai mari de 20 km/h)”, subliniază reprezentanţii CTP. Pentru realizarea efectivă a lucrărilor nu există fondurile necesare, la stadiul de intenţie fiind şi ideea atragerii de fonduri europene. Potrivit cerinţelor din caietul de sarcini, Studiul de fezabilitate va fi astfel realizat încât să se şi muleze pe programe ale Uniunii Europene.

Tronsonul de linie de tramvai vizat a fost reabilitat între anii 1973 – 1984, informează reprezentanţii CTP. De atunci, acesta s-a degradat încontinuu. Dintre deficienţele enumerate în documentaţia de licitaţie întocmită de conducerea CTP sunt enumerate: „uzuri ale traverselor din beton armat la care au putrezit diblurile din lemn, fapt ce a adus la o fixare superficială a şinelor pe traverse cu consecinţe: abateri de ecartament şi apariţia de declivităţi transversale; aparatele de cale prezintă uzuri ale părţii mobile, respectiv inimii, traverse din lemn – degradate (putrezite)”. De asemenea, mai multe peroane ale staţiilor sunt degradate. Lista continuă cu necesitatea înlocuirii firului de contact pe circa 35-40% din traseu, respectiv, „reţeaua purtătoare (fir multifilar din oţel) este în proporţie de 80% cu un grad de uzură a toroanelor ce reclamă a fi schimbat”, se subliniază în documentaţie.

Aproape la limită

Potrivit datelor cuprinse în Caietul de sarcini pentru licitaţia anunţată, una dintre cele mai stringente probleme este că „traversările la nivel cu calea ferată Aradul Nou – Vladimirescu prezintă uzuri date de rulajul pe calea ferata, rulaj care a dus la degradarea zonei de încrucişare. În prezent este în limita acceptată de normele de exploatare a CFR”.

Piste de biciclişti

Studiul comandat de CTP va cuprinde soluţii şi pentru „realizarea între localităţi pe lângă platforma liniei a unor piste pentru biciclete, securizate corespunzător (protejate de rutier DN7 şi calea de rulare tramvai)”.

A opta din lume

Calea ferată Arad – Podgoria s-a inaugurat în anul 1906, avand în dotare automotoare ,,benzo-electrice”  vagoane de călători şi marfă. La 13 aprilie 1913 s-a finalizat electrificarea şi dotarea cu automotoare electrice de fabricaţie GANZ, devenită a opta din lume şi prima din estul Europei, iar până în 1965, în România a fost singura cale ferată comercială cu tracţiune electrică.

S.B.



27Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor