Dacă nu aţi reuşit să vedeţi premiera Trupei de Marionete a TCIS, „Croitorașul cel viteaz”, o puteţi face duminică, 22 mai, de la ora 11.00.
Este o dramatizare, după povestea Fraţilor Grimm, de Ingrid Bonța, cea care semnează şi regia spectacolului; Asistent regie: Carmen Mărginean; Scenografia: Daniel Divrician; În distribuţie: Adina Doba, Cristian Bordaș, Loredana Alexandrescu, Oana Rogojină, Sorin Dorobanțu.
După o serie întreagă de peripeții, un simplu croitor ajunge împărat, aceasta ca urmare a bunătății, inteligenței și a încrederii în forțele proprii. Primește ajutor din partea unei zâne deghizată într-o bătrânică săracă, care vinde magiun. Răutatea supușilor împăratului și frica lor că îi pierd încrederea și, odată cu asta, bunăstarea vieții de la curte este pericolul pe care trebuie să-l depăşească eroul nostru. Consiliat de către aceştia, împăratul îl trimite pe viteazul croitor să-i înfrunte pe uriași, pe inorog și un mistreț fermecat. În schimb, îi promite că îi va da fiica de soție și jumătate din împărăție. După ce croitorașul trece cu bine de toate aceste încercări, își primește răsplata promisă, dar viața îi este pusă în continuare în pericol. Din fericire, eroul nostru reuşeşte să depăşească toate obstacolele folosindu-și inteligența și imaginația.
Citiți principiile noastre de moderare aici!