Valoare şi caracter

Pe lângă faptul că a avut darul de a readuce echipa Aradului cu picioarele pe pământ, derby-ul baschetului feminin românesc, ICIM – Sf. Gheorghe, ne-a oferit posibilitatea de a remarca caracterul uneia dintre cele mai valoroase jucătoare a ultimului deceniu, Larisa Toma.

Intervievată la finalul partidei, pivotul naţionalei a descris cu mult bun simţ cele întâmplate pe parchetul „Polivalentei” arădene, recunoscând că a avut şansa de a prinde formaţia pregătită de Adi Budurean într-o zi nefastă.

(Ne)Speratul succes nu i-a luat minţile, Larisa vorbind foarte frumos despre B.C. ICIM, pe care o vede principala favorită la căştigarea titlului naţional în acest sezon.

Am ţinut să scoatem în evidenţă fair-play-ul Larisei şi pentru a face o diferenţă între ea şi clujeanca Orosz – valoric, discrepanţa este evidentă – , care la finele disputei din etapa anterioară, câştigată de Sheana Moore et company chiar în oraşul de pe Someş, a găsit de cuviinţă să desconsidere echipa Aradului.

Daniel Scridon



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase