Van Nistelrooy tratează cu Hamburg

Van Nistelrooy tratează cu Hamburg
MADRID. Ruud van Nistelrooy e asaltat de oferte după ce Real Madrid i-a transmis că este liber să plece. Cele mai multe variante le are din Anglia, însă atacantul olandez doreşte să ajungă în Germania, aflîndu-se în tratative avansate cu Hamburg.

Deşi propunerile cluburilor din Premier League sînt mai avantajoase din punct de vedere financiar (West Ham, de pildă, i-ar da aproape 6 milioane de euro pe sezon), jucătorul de 33 de ani nu se gîndeşte neapărat la bani, ci la tentaţia de a evolua într-o ţară nouă.

„În Anglia am jucat destul, la Manchester United. Vreau să încerc o experienţă nouă în Bundesliga, un campionat atractiv şi nu atît de solicitant fizic precum Premier League”, a zis Van Nistelrooy. Din Insulă, el a mai primit propuneri de la Tottenham şi Stoke.

L.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase