Vanatorii intra-n festival

De Vasile Filip
În culisele artei cinegetice FOTO: FAN
În culisele artei cinegetice FOTO: FAN
Sună cornul vânătorilor la…a VII-a ediție a „Festivalului Vânătorii” de la Bata.

BATA. În cest weekend, mai exact duminică, 21 septembrie, orele 11-21, Centrul Cultural Judeţean Arad, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi şi primăria Bata, organizează a VII-a ediție a „Festivalului Vânătorii”.

Festivalul de dorește a fi, în primul rând, o deschidere spre publicul larg a tradiţiilor şi obiceiurilor legate de vânătoare. „Cei care vor veni la Bata – spun organizatorii – vor avea surpriza să descopere că această pasiune nu înseamnă numai uciderea animalelor sălbatice ci şi o adevărată cultură cu ritualuri, tradiţii şi obiceiuri care au însoţit actul vânătorii de-a lungul timpurilor. Iar dacă până acuma toate acestea se desfăşurau într-un spaţiu de tagmă destul de ermetic, festivalul este o sansă de cunoaştere şi înţelegere corectă a fenomenului.

Probele de măiestrie vânătorească, de preparare a mâncărurilor specifice, dresura canină, evaluarea trofeelor sau prezentarea grupelor de vânători din judeţul nostru, vor constitui deliciul acestui festival. Nu va lipsi nici tradiţionalul bal al vânătorilor, pigmentat cu întreceri în imitarea boncănitului cerbilor sau cu proverbialele poveşti vânătoreşti”.

Dar festivalul va avea și alte „ingrediente”: spectacol folcloric (de la ora 17.00) și un final cu…focuri de artificii.

La festival participă şi asociaţiile de vânătoare din judeţul Arad, Direcţia Silvică Arad, precum şi invitaţi din alte judeţe şi chiar din străinătate.

Bade Ioane

Gazdă va fi, și la această ediție, primarul comunei Bata, Ioan Micurescu, el însuşi un împătimit vânător şi povestitor, care va pune la dispoziţie spaţiul necesar bunei desfăşurări a festivalului, la pensiunea „Bade Ioane”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !