Vasile Turcu se va retrage de la Dinamo

Vasile Turcu se va retrage de la Dinamo
BUCUREŞTI - Acţionarul FC Dinamo, Vasile Turcu, a declarat că se simte trădat de preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului dinamovist, Nicolae Badea, şi că în câteva zile îşi va recupera sumele investite în cadrul grupării.

„Am vorbit cu avocatul şi în câteva zile sper să recuperez sumele investite la Dinamo! Ne strângem mâna şi am terminat. E vorba de nişte principii sănătoase. Plecăm la un drum tovarăşi şi sunt miel de sacrificat înaintea Paştelui. Am fost nevoit să plec, nu plec că vreau eu. Am vorbit cu Nicolae Badea, aşteptam măcar să zică ceva. Nu a zis, ne-am strâns mâna şi gata. Mă simt trădat. Am aşteptat şi nu s-a luat nici o măsură. Am contactat casa de avocatură a domnului Doru Viorel Ursu şi o altă casă de avocatură, Pantazi, cărora le-am cedat drepturile litigioase”, a declarat Turcu.

Turcu a intrat în conflict cu managerul sportiv al grupării dinamoviste, Florin Prunea, în urma criticilor formulate de acţionar la adresa portarului dinamovist Emilian Dolha, după remiza cu Unirea Urziceni, scor 4-4, din etapa a XXIV-a a Ligii I.

A.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !