Verde la cerere pentru pietoni

26Comentarii
Verde la cerere pentru pietoni
ARAD – Primăria a pus în funcţiune, experimental, două semafoare cu buton ce sunt acţionate de către pietoni.

O nouă investiţie în semaforizarea din Arad. Lucrarea se integrează în proiectul de reabilitare a liniilor de tramvai şi a principalelor artere de circulaţie de pe centrul oraşului, cunoscută arădenilor drept proiectul BERD şi vizează montarea unor semafoare cu buton pentru pietoni, investiţie etichetată de Primăria Arad drept experimentală. Parte din noile semafoare cu activare manuală au fost deja montate în cartierul Vlaicu, ţina prinipală a executivului pentru această investiţie fiind zonele cu trafic auto ridicat, dar cu trafic pietonal scăzut.
Experimental
Corina Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Arad, susţine faptul că acest sistem de semaforizare este numit „verde la cerere”, că face parte din lucrarea BERD, acolo unde va fi pus în funcţiune la finalul lucrărilor (amânat pentru vara lui 2009) şi sistemul de undă verde la tramvaie, care va face ca vizeta de circulaţie a acestora să crească semnificativ, pentru că mijloacele de transport în comun nu vor mai prinde, teoretic, niciodată culoarea roşie la semafor.
Cât priveşte noul sistem montat în acest zile, Corina Drăghici ne-a precizat faptul că cele două semafoare cu buton montate pe Calea Aurel Vlaicu la intersecţiile cu diverse străzi sunt deja funcţionale. „O să vedem dacă astfel de semafoare vor fi apreciate de arădeni şi, în acest caz, vom extinde sistemul. Aceste semafoare sunt şi vor fi şi pe viitor amplasate doar în locurile în care traficul pietonal este foarte redus. Ele au rolul de a fluidiza traficul auto, de a nu ţine maşinile la semafor la culoarea roşie, dacă pe zebră nu trece nici un pieton. În plus, pietonii vor stabili când va fi verde şi când vor trece strada”.
Investiţie bună
Locuitorii care au de a face cu intersecţia Calea Aurel Vlaicu strada Fulgerului, acolo unde a fost montat un astfel de seamfor s-au arătat curioşi de noua „invenţie” şi s-au declarat satisfăcuţi de investiţie, susţinând că soluţia aleasă e, în sfârşit, una europeană, întâlnită în ţările dezvoltate. „Vor sta maşinile după pietoni şi nu invers”, a punctat distrat un arădean mulţumit de semaforul cu buton. Şi şoferii s-au arătat încântaţi de noile semafoare şi cer extinderea sistemului şi în alte zone, unde stai la roşu degeaba pentru că pe acolo nu trec decât rar pietonii.
A.B.

Taguri: ,


26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor