Verifică modul în care sunt respectate drepturile studenților

De Crina Dobocan
Verifică modul în care sunt respectate drepturile studenților
La nivelul Universității din Oradea, organizațiile studențești realizează un raport de implementare al Statutului studentului.

Organizațiile studențești din cadrul Universității din Oradea realizează un raport de implementare al Statutului Studentului. Astfel, studenții orădeni sunt invitați să răspundă celor 26 de întrebări din chestionar.

Chestionarul este aplicat de către organizațiile studențești din cadrul Universității din Oradea, cu scopul realizării raportului privind modul în care s-au implementat și respectat drepturile și obligațiile studenților din Universitatea din Oradea, în anul universitar 2018-2019, conform Codului drepturilor și obligațiilor studentului (Statutul Studentului).

Studenții sunt întrebați, printre altele, dacă au beneficiat, la începutul primului an de studiu, de un „Ghid al studentului” ori dacă au fost informați în legătură cu drepturile din Statutul Universitar al Studentului.

Informații și facilități

Ghidul ar trebui să conțină cel puțin informații referitoare la: drepturile și obligațiile studentului, disciplinele din planul de învățământ, serviciile puse la dispoziție de universitate, procedurile de evaluare, cuantumul taxelor, baza materială a universității și a facultății, informații despre asociațiile studențești legal constituite, modalități de acces la burse și alte mijloace de finanțare, mobilități, precum și alte facilități și subvenții acordate.

Totodată, ei sunt întrebați dacă au fost informați și consultați de către studenții-reprezentanți în legătură cu hotărârile votate în structurile de conducere ale universității din care aceştia fac parte, precum și dacă știu cazuri în care s-a dat mită ori cazuri în care au fost comercializate lucrările academice.

Documentul a fost inițiat, realizat și propus de către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și adoptat la nivel național prin OMECTS nr. 3666/2012. Raportul este fundamentat pe art. 5 din Codului drepturilor şi obligaţiilor studentului.

Cei care doresc să contribuie la realizarea raportului, sunt invitați să completeze chestionarul accesând linkul.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !