Verificări interne la IPJ Arad după ce un polițist ar fi braconat în pădure la Beliu

De Ioana Costas
11Comentarii
Verificări interne la IPJ Arad după ce un polițist ar fi braconat în pădure la Beliu
Pentru prinderea lui și a celorlalte persoane care se aflau cu el – printre care, se pare, și un fost polițist – s-au tras focuri de armă.

În fapt ar fi vorba despre două persoane de interes: un actual polițist și un fost polițist. Cei doi ar fi fost depistați de colegii lor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în noaptea de 23 spre 24 august în pădure, pe raza localității Beliu. Aceștia s-ar fi aflat într-un autoturism de teren care a oprit inițial la semnalele polițiștilor, însă imediat după aceea a demarat în trombă. Pentru oprirea mașinii s-au tras patru focuri de armă.

După ce faptele actualului angajat al IPJ Arad au ajuns la urechile șefilor instituției s-a dispus o verificare internă. „Conducerea IPJ Arad a dispus efectuarea de verificări interne pentru clarificarea întregii stări de fapt și luarea măsurilor care se impun. Menționăm că polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, împreună cu cei din cadrul polițiilor orășenești, au organizat, în noaptea de 23 spre 24 august, o acțiune de amploare în pădurile județului, în vederea depistării persoanelor care săvârșesc activități de braconaj sau nu respectă regimul armelor și munițiilor. În acest context, în jurul orei 00.00, polițiștii au observat un autoturism de teren care se deplasa pe direcția Secaci-Bochia. Deși inițial șoferul a oprit la semnalele polițiștilor, ulterior, după ce aceștia au coborât din mașină, autoturismul a demarat, fiind executate de polițiști patru focuri de armă (două în plan vertical-somație și două asupra autoturismului), fără a se reuși oprirea autoturismului. În urma verificărilor efectuate a fost identificat propietarul mașinii, fiind continuate cercetările sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic”, se arată într-o informare a IPJ Arad.

Reprezentanții instituției au mai menționat că „în cadrul aceleiași acțiuni, la data de 24 august, în jurul orei 03.00, pe raza localității Hășmaș au fost depistați cinci bărbați care nu dețineau autorizații de vânătoare legale, fiind întocmit în acest sens un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic”.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor