Vernisaj aniversar al Asociației “Ion Andreescu”

De Iza Pal
Reactualizat la:
Vernisaj aniversar al Asociației “Ion Andreescu”
© FOTO: Iza Pal
Asociația “Ion Andreescu” a organizat vineri, 8 noiembrie, o expoziție de artă cu ocazia aniversării a 65 de ani de la înființarea ei.

Vernisajul a avut loc la Casa Jelen, care a pus la dispoziția artiștilor o sala destul de mare pentru expunerea celor 50 de lucrări pe simeze și pe șevalete, semnate de 50 de artiști arădeni, printre care și regretații Mihai Takacs și Dorin Lihor. Președintele actual al asociației, Daniela Kovacs, a trecut în revista momentele cheie din istoria acestei instituții culturale, care timp de 65 de ani a contribuit la dezvoltarea artelor plastice arădene, a promovat și susținut talentul și originalitatea, a deschis calea către libera afirmare a celor care aspirau în domeniul artistic și aveau abilități față de valorile culturale.

Evenimentul a fost marcat de lansarea catalogului de prezentare și promovare a membrilor asociației care vine ca o încununare a activității acesteia timp de 65 de ani. Paginile lui găzduiesc 52 de artiști plastici, printre ei regăsindu-se regretații artiști Mihai Takacs și Dorin Lihor, cât și primul președinte al Cenaclului, artistul plastic Sever Săsărman. Catalogul este prefațat de criticul de artă, domnul profesor dr. Petraș Lucian, cuprinde istoricul Cenaclului “Ion Andreescu” Arad devenit ulterior Asociația “Ion Andreescu” cât și un spațiu dedicat regretatului critic de artă profesorul Dan Lăzărescu. “Catalogul e o publicație care pune la dispoziția celor pasionați un document al prezentului imediat, o radiografie a momentului ce panorameaza membrii asociației care trăiesc și activează în județul Arad și pe câțiva dintre cei trecuți în eternitate și în amintirea noastră perenă”, a apreciat criticul de artă, profesor dr. Lucian Petraș. La final, au fost decernate diplome aniversare fiecărui membru expozant pentru contribuția la dezvoltarea asociației.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !