Vernisaj Colegiul de Arte “Sabin Dragoi” la Atrium Mall

Vernisaj Colegiul de Arte “Sabin Dragoi” la Atrium Mall
ADVERTORIAL. Ne apropiem de sărbătorile de Paște, iar elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” și-au pus talentul în practică realizând o serie de opere de artă în cadrul competiției deja tradiționale: „Tradiții și obiceiuri pascale”.

Concursul cu tema „Lumina sărbătorilor pascale”, care se adresa copiilor până în 14 ani s-a bucurat de peste 600 de lucrări înscrise 150 dintre acestea au fost premiate și vor fi expuse într-o expoziție temporară, la etajul 2 în Atrium Mall.

Vernisajul va avea loc azi 16 aprilie 2019, lucrările pot fi văzute și admirate până după sărbătoarea Învierii.

Vă așteptăm să veniți și să descoperiți o perspectivă artistică asupra acestor sărbători, care sperăm să vă lumineze gândurile și sufletele.