Vesa, trimis în judecată pentru tentativa de omor asupra lui Ioan Dinescu

De Ioana Costas
4Comentarii
Vesa, trimis în judecată pentru tentativa de omor asupra lui Ioan Dinescu
Florin Vesa va fi judecat de către Tribunalul Arad pentru fapta sa din 16 iulie, atunci când l-a înjunghiat pe cântărețul Ioan Dinescu.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus – săptămâna trecută – trimiterea în judecată a inculpatului Florin Vesa pentru tentativă de omor. Potrivit procurorilor, „în dimineaţa zilei de 16.07.2017, în jurul orelor 07.00-07.30, zona „Atrium Mall” din municipiul Arad, inițial în incinta mall-ului, inculpatul fiind provocat de persoana vătămată Dinescu Ioan, i-a aplicat acesteia lovituri cu pumnul în regiunea feţei, iar apoi în parcarea mall-ului, succesiv provocării de către victimă, a lovit-o cu un cuţit în zona abdominală, cauzându-i o plagă penetrantă hemoragică, care necesită 55-60 zile de îngrijiri medicale cu punerea în primejdie a vieţii acesteia, fiind internată la Spitalul Clinic Judeţean Arad. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare la Tribunalul Arad”.

Povestea

Bătaia dintre cei doi– care a culminat cu înjunghierea lui Dinescu – a început după ce Vesa s-a așezat lângă manelist – care se afla la un aparat de jocuri mecanice – și i-a spus că e manelist și cântă prost. Cântărețul nu s-a lăsat mai prejos, totul culminând cu Vesa lovindu-l pe Dinescu. Cei doi se aflau în cazino-ul din incinta mall-ului după o noapte de petrecere presărată cu băutură și cu… droguri: Florin Vesa a fost naș la o nuntă, iar Ioan Dinescu a cântat la un botez – acesta din urmă consumând, se pare, și droguri. Vesa a plecat de la locul incidentului după ce l-a înjunghiat pe Dinescu. S-a dus acasă, pe jos, el locuind în apropierea mall-ului. În fapt, de acolo l-au și ridicat polițiștii după ce s-a stabilit că acesta este suspectat de înjunghierea cântărețului. Ioan Dinescu a avut nevoie de intervenție chirurgicală de urgență în urma loviturii primite cu cuțitul.

Arest la domiciliu

După ce a dat declarații în fața procurorului cu privire la faptă, Vesa a fost prezentat Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În septembrie, instanța a decis plasarea lui Florin Vesa în arest la domiciliu.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor