Pentru a preveni producerea de evenimente rutiere în care este implicată această categorie de participanți la trafic, polițiștii rutieri au distribuit veste reflectorizante menite să asigure vizibilitate și totodată protecție. Această măsură a fost dispusă ca urmare a faptului că au fost constatate numeroase situații în care cei care se deplasau pe biciclete nu purtau veste sau alte însemne reflectorizante”. Astfel de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare, având ca obiectiv prevenirea și reducerea numărului de accidente rutiere în care sunt implicați bicicliști.
Veste reflectorizante de la polițiști pentru bicicliști
Veste reflectorizante de la polițiști pentru bicicliști
Polițiștii Biroului Rutier au distribuit, luni seara, veste reflectorizante bicicliștilor depistați în trafic. Inspectoratul de Poliție Județean Arad își motivează acțiunea punctând faptul că „lipsa de vizibilitate a bicicliștilor constituie una din cauzele generatoare de accidente rutiere.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
Bătrânul a fost accidentat la intersecția străzilor Păpădiei cu Someșului și a ajuns la spital cu multiple traumatisme.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.
Local
Chiar dacă Piața Catedralei nu este încă finalizată, chiar dacă lucrările au întârziat luni de zile, totuși Târgul de Paști se va desfășura în noua locație.
1
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Citiți principiile noastre de moderare aici!