Veşti bune pentru angajaţii Takata din Arad

De Diana Dutu
Reactualizat la:
14Comentarii
Veşti bune pentru angajaţii Takata din Arad
Şefii din Germania anunţă mărirea capacităţii de producţie a fabricii şi 200 de noi locuri de muncă în următoarele trei luni.

Anunţul intrării în faliment a companiei nipone Takata Corp a tulburat liniştea angajaţilor Takata din Arad. Sindicaliştii au încercat să calmeze spiritele, dând asigurări că oamenii nu sunt în pericol de a rămâne fără locuri de muncă. Veşti şi mai bune vin din partea Takata Emea – compania cu sediul în Germania, care gestionează operaţiunile producătorului de componente auto în Europa, Orientul Mijlociu şi Asia.

Veştile…

Georg Lamerz, asociat în cadrul Takata Emea, a subliniat că situaţia financiară a acestei companii este „solidă”, lăsând să se înţeleagă că o eventuală procedură de faliment iniţiată de „compania mamă” nu ar afecta funcţionarea fabricilor din România (Arad şi Sibiu). Despre acestea spune că „înregistrează în prezent foarte bune performanţe, încununate de o situaţie financiară puternică. De exemplu, în Arad am demarat de curând un proiect de majorare a capacităţii de producţie cu 500 de metri pătraţi pentru fabricarea de centuri de siguranţă. Acest proiect implică o investiţie de aproape 1.000.000 euro şi va fi finalizat în următoarele câteva luni”, a declarat Georg Lamerz.

Mai mult, reprezentantul Takata Emea susţine că societatea se află „într-un proces continuu de recrutare de noi angajaţi. În prezent, în Arad activează aproximativ 4.500 de salariaţi şi intenţionăm să angajăm încă vreo 200 de persoane în următoarele trei luni.”

În prezent, fabrica Takata din Arad are trei secţii (volane, centuri de siguranţă şi sculărie) amplasate în două locaţii şi desfăşurate pe aproximativ 25 de hectare de teren, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din judeţ.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor