„Viata si educatia”

De Vasile Filip
„Viata si educatia”
Asistenţa socială – dezbătută de autorităţile locale în cadrul workshop-ului „Viaţa şi educaţia”, organizat de Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport a UVVG

ARAD. Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a organizat, vineri, 23.08.2013, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia „Zilelor Aradului”, workshop-ul „Viaţa şi educaţia”.

La dezbateri au participat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, conf. univ. dr. Sorin Başchir, preşedintele Senatului UVVG, prof. univ. dr. Cristian Haiduc – prorector, consilierii municipali USL – Ionel Ciupe, Tristan Mihuţa şi Marian Lupaş, prof. Romeo Trifa, preşedintele Colegiul Particular „Vasile Goldiş”, Valer Zgârdea, directorul Cancelariei Prefectului, prof. Paul Barta, inspector şcolar în cadrul IŞJ Arad, reprezentaţi din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cadre didactice, studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai UVVG – membri ALUMNI.

Lucrările au fost moderate de d-na lect. univ. dr. Aurora Lupaş şi prof. univ. dr. Teodor Pătrăuţă, decanul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport şi au dezbătut problema asistenţei sociale.

Au expus lucrări Lector univ. dr. Aurora Lupaş – „Servicii şi beneficii de asistenţă socială – bunastare în comunitate; (servicii şi beneficii sociale la nivelul jud. Arad, în 2012)” Lector univ. dr. Oprea Maria – „Rolul asistenţilor sociali în munca cu grupurile vulnerabile din comunitate”; Lector univ. dr. Dorin Bătran – „Evoluţia caselor de copii în România – Debutul lor în judeţul Arad”; Asistent univ. dr. Oana Morcan – „Rolul ONG –urilor în dezvoltarea serviciilor sociale în Arad”; Masterand As. Socială – Călăcean Mirela – „Considerente din perspectiva practicianului în as.socială”.

Lect. univ. dr. Aurora Lupaş ne-a declarat: „Cu ocazia Zilelor Aradului, am decis să marcăm începuturile şcolii de asistenţă socială în Arad, având în vedere că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” are o istorie în ceea ce priveşte grija faţă de cei mai puţin norocoşi. „Ne bucurăm că workshop-ul nostru a avut un impact şi în rândul reprezentanţilor autorităţilor locale. Am ajuns la concluzia că problematica socială trebuie să fie foarte apropiată de om şi în acest sens s-au făcut propuneri ca reprezentanţii Universităţii noastre să meargă în comunităţi, iar împreună cu reprezentanţii autorităţilor locale să facem o analiză de nevoi, pentru a putea propune factorilor de decizie soluţii pentru îmbunătăţirea stilului de viaţă a persoanelor afectate. În prezentarea susţinută, am plecat de la strategia Europa 2020 în care, dintre cele cinci obiective majore pe care aceasta le enunţă, două se referă la Educaţie şi la lupta împotriva sărăciei şi incluziunii sociale. Această luptă ne revine nouă, specialiştilor în asistenţă socială, să o facem în cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, pregătirea tinerilor care vor fi asistenţi sociali, care vor lucra cu acele categorii de oameni, în vederea depăşirii situaţiei de sărăcie în care se află”.

Prof. univ. dr. Teodor Pătrăuţă, decan al Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport, a subliniat: „Fiind primul workshop de acest gen pe care facultatea noastră l-a organizat, sub cupola Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, pot să spun că acest workshop, „Viaţa şi educaţia” este un succes pentru că pune în evidenţă, atât preocupările Universităţii în domeniu, cât şi a altor factori care contribuie la educaţie. S-au făcut o serie întreagă de propuneri care vizează îmbunătăţirea condiţiilor care să creeze o educaţie de calitate şi, totodată, a fost scos în evidenţă şi aportul social. La loc de funte se situează şi asistenţa socială. În cadrul Facultăţii noastre, specializarea de asistenţă socială ocupă un loc foarte important. Concluzia generală se învârte în jurul necesităţii de a continua şi prin alte ediţii la care să participe şi alţi reprezentanţi de la nivel local şi judeţean. Totodată, s-au scos în evidenţă şi preocupările care sunt la nivelul întregii ţări în domeniul asistenţei sociale. După cum s-a putut constata, în cadrul intervenţiilor consistente, la care au participat cadre didactice universitare din cadrul facultăţii, pot să consider că şi ei sunt preocupaţi continuu de realizarea unei calităţi a educaţiei şi a sporirii condiţiilor de viaţă. Viaţa şi educaţia sunt nedezlipite, ceea ce constituie o preocupare majoră a întregii societăţi. Educaţia însoţeşte viaţa, iar viaţa fără educaţie nu are sens. Reacţia reprezentanţilor autorităţilor locale prezente a fost una pozitivă. Au fost impresionaţi de modalitatea noastră de a discuta problemele sociale şi au considerat că este necesar ca şi ei, prin ceea ce fac în cadrul organismelor judeţene, să îşi aducă un aport sporit în creşterea condiţiei de viaţă şi de educaţie în ansamblu”.

Prof. Romeo Trifa: „Din iniţiativa domnului prof. univ. dr. Aurel Ardelean, am înfiinţat în anul 1998 Şcoala Postliceală şi printre alte calificări am avut şi asistenţa socială. Am bătut la uşile Direcţiei pentru Protecţia Copilului, la Primărie, iar împreună cu doamna Aurora Lupaş căutam cadre didactice care să predea, care să cunoască şi care să vină cu probleme din practică. Am primit sprijin din partea tuturor şi ne-am organizat din punct de vedere practic, deoarece din practică se învaţă mai mult ca din teorie”.

 

„S-au discutat lucruri foarte interesante şi din punctul de vedere al inspectoratului, iar relaţiile cu ONG-urile sunt foarte bine primite”, a punctat prof. Paul Barta, Inspector şcolar în cadrul IŞJ Arad.

D-na Mirela Călăcean, asistent social în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a subliniat că „eficienţa în orice demers de asistenţă socială pleacă de la dorinţa de implicare şi colaborare între toţi factorii decizionali, pe toate planurile”.

„Am terminat facultatea de asistenta sociala în 1998 şi în prezent sunt masterand anul II la asistenţă socială. Lucrez la DGASPC Arad din 1999, ceea ce mi-a oferit posibilitatea să lucrez în domeniu.

Am pornit în această profesie din dorinţa de a ajuta oamenii. Am achiziţionat informaţiile pe parcursul anilor de facultate şi la început de drum am crezut că e suficient o bună motivaţie şi informaţii corespunzătoare. Interacţionând zi de zi cu beneficiarii mi-am dat seama că eficienţa în orice demers de asistenţă socială pleacă de la dorinţa de implicare, de a trece de confortul personal şi a te implica în viaţa altora. Cred că persoana care schimbă ceva este cea care se implică în vieţile altora, trece de confortul personal, şi îndrăzneşte să se implice.

Pe parcursul anilor de activitate pentru mine a contat foarte mult atitudinea de încurajare a d-nei Aurar Lupaş în activitatea mea de asistent social, care mi-a dat aripi în activitatea mea şi m-a încurajat în ceea ce fac, fiindu-mi alături. Din practică am învăţat ce importanţă mare poate avea o atitudine de acceptare şi respect faţă de fiecare beneficiar, indiferent de etnie, sex, religie, dizabilităţi, statut social. Încurajarea beneficiarului, scoaterea în evidenţă a punctelor tari, accesul la resurse au un rol important în autodeterminarea sa, în sprijinirea beneficiarului pentru o buna funcţionare socială.

Totodată mi-am dat seama că pot atenua parţial inegalităţile existente. Din proprie experienţă pot să declar că succesul în orice interacţiune cu un beneficiar decurge nu doar din acţiunea şi atitudinea mea faţă de beneficiar, ci din colaborarea cu specialiştii, instituţiile existente pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii sale, pentru a-l ajuta să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe, pentru a întări autodeterminarea sa.

Cred cu certitudine că influenţa pozitivă a fiecăruia contează, chiar dacă această contribuţie reprezintă un pas mic înspre mai bine, înspre justiţie sociala. Prin rolul meu, particip la aplicarea dreptăţii în societate, ce implică a gândi şi a acţiona nu cum procedează “marea majoritate”, căci altfel prin atitudine şi acţiune aş perpetua nedreptatea, ci a transmite o atitudine de acceptare şi respect faţă de fiecare beneficiar”, a declarat Mirela Călăcean.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, a precizat că: „Dezbaterea a adus în atenţie necesitatea de educaţie continuă care astăzi este o prioritate pentru proiectul „Strategia- Europa 2020” şi învăţământul din toate statele europene. S-a evidenţiat faptul că specializările de asistenţă socială trebuie să primească importanţa cuvenită, prin schimbarea unor elemente curriculare şi printr-o practică care se efectuează în pregătirea acestor specialişti. Vom continua întrunirile pe această temă, la un alt nivel, în perspectiva noului an de învăţământ, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. Prin ceea ce s-a dezbătut, se pot constitui noi principii de punere în aplicare a asistenţei sociale, care au apărut în învăţământul românesc, prin Spiru Haret şi au fost continuate şi de Vasile Goldiş, în timpul cât a fost ministrul Educaţiei”.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !