Vicepremierul Daniel Suciu, la Timișoara să „rupă pisica” în privința amplasării viitoarei săli polivalente

De Bogdan Marta
Vicepremierul Daniel Suciu, la Timișoara să „rupă pisica” în privința amplasării viitoarei săli polivalente
© foto: Tion
Pe lângă vizita la podul Dragalina, vicepremierul Daniel Suciu s-a aflat la Timișoara, duminică, și pentru „a rupe pisica” – așa cum s-a exprimat – în privința amplasării viitoarei săli polivalente. Vă reamintim că locația este disputată de Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș. Nicolae Robu o dorește în Timișoara, în timp ce Călin Dobra a găsit un teren la Giroc.

Suciu a vorbit și despre construcția viitorului stadion.

„Când am fost ultima dată, am vorbit de două obiective foarte importante: sala polivalentă și stadionul. Cu stadionul suntem la stadiul că la sfârșitul lunii octombrie se deschid ofertele pentru studiul de fezabilitate. Sper să dăm câștigătorul cât mai repede. Urmează aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Urmează Hotărârea de Guvern, iar ulterior Consiliul Județean poate să își organizeze licitația pentru construcția noului stadion. Deci suntem în grafic”, a spus Suciu.

În ceea ce privește sala polivalentă, vicepremierul a spus că a venit la Timișoara să îi pună la aceeași masă pe Călin Dobra și Nicolae Robu și să decidă amplasamentul viitoarei săli polivalente.

„Iar cu sala polivalentă… în luna iulie am primit un set de hotărâri de Consiliu Local, în luna august am primit al doilea set de la Consiliul Local și Consiliul Județean. Însă acea întâlnire de rupere a pisicii nu a putut avea loc pentru că nu ne-am intersectat. Dar țin foarte mult ca după întâlnirea cu dumneavoastră să mă retrag cu domnul primar și domnul președinte al Consiliului Județean, să purtăm o discuție constructivă. Rupem pisica după ce analizăm și locația de la Giroc și locația de la Timișoara. Și vă asigur că atât eu, cât și colegii mei, vom fi extrem de constructivi și în maxim 30 de zile vom anunța ce decizie luăm”, a mai spus Suciu.

Articole pe aceeași temă:

Vicepremierul Daniel Suciu a venit la Timișoara să îi reamintească lui Robu că podurile Dragalina și Eroilor se fac din bani guvernamentali



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !