Vicepreşedintele SUA a tras într-un prieten

Reactualizat la:
Vicepreşedintele SUA a tras într-un prieten
Vicepreşedintele american, Dick Cheney, şi-a împuşcat accidental cu alice un prieten în vârstă de 78 de ani, la o vânătoare de prepeliţe. Televiziunile de peste ocean au prezentat la ore de vârf evenimentul de pe urma căruia avocatul milionar Harry Whittington a ajuns direct în salonul de terapie intensivă din Austin.

Biroul de presă al vicepreşedintelui a ţinut secret incidentul timp de 24 de ore, dar mass media a primit ulterior comunicatul spitalului. Cheney este un vânător pătimaş, care se deplasează şi în Dakota de Sud, pentru fazani, ori în Arkansas, pentru raţe.

Proprietarul ranchului texan unde vicepreşedintele Statelor Unite merge adesea, în weekend-uri, la vânătoare de prepeliţe, a declarat că Harry Whittington s-a ales cu obrajii, gâtul şi pieptul pline de alice, dar în prezent se află în afara oricărui pericol.

La scurt timp după accident, Dick Cheney şi-a vizitat la spital prietenul şi i-a cerut scuze pentru greşeala comisă. Totul s-a petrecut după ce avocatul din Austin, care vâna cot la cot cu al doilea om în stat, a doborât o prepeliţă şi s-a dus s-o ia din tufişuri.

Dick Cheney, care nu auzise şi nu văzuse nimic, a observat în schimb o altă pasăre gata să-şi ia zborul şi a tras un cartuş cu alice exact spre tufişul unde i se afla colegul de vânătoare.

Avocatul rănit este membru în Comisia de Servicii Funerare a statului Texas, funcţie în care a fost numit de actualul lider de la Casa Albă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !